EVENIMENT
Noi ajutoare pentru Ucraina și pentru refugiații din România
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat sâmbătă două hotărâri prin care se acordă ajutoare în materiale sanitare Ucrainei și în alimente refugiaților ucraineni din România.
Potrivit CNSU, în ședința de sâmbătă au fost adoptate hotărârile pentru acordarea de asistență internațională gratuită pentru Ucraina și pentru scoaterea de la rezervele de stat a unor produse alimentare destinate sprijinirii persoanelor care s-au refugiat pe teritoriul României în urma conflictului din Ucraina.
Noi ajutoare pentru Ucraina și pentru refugiații din România: măști chirurgicale, viziere și combinezoane medicale
Astfel, Guvernul României, prin intermediul MAI, MAE și IGSU, va trimite în Ucraina măști chirurgicale, viziere și combinezoane medicale.
De asemenea, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București va primi mălai, făină, orez, zahar, ulei alimentar și diferite tipuri de conserve. Acestea vor fi utilizate pentru asigurarea hranei refugiaților ucraineni. Mediafax
Pompierii din Alba Iulia au fost solicitați să intervină miercuri, 11 februarie, în jurul orei 17.00 pe strada Cloșca din oraș.
Obiectul intervenției a fost unul mai atipic, dar care a necesitat prezența pompierilor militari. O pisică a rămas blocată în copac.
Potrivit reprezentanților ISU Alba, la sosirea echipajelor de intervenție, lesa pisicii era blocată între crengile unui copac. Derpt urmare, un pompier s-a urcat pe o scară extensibilă până a ajuns la pisică.
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un autoturism a luat foc miercuri după-amiaza, pe o stradă din municipiul Blaj.
Update, ora 14:10 - Potrivit ISU Alba, incendiul a fost stins.


Potrivit ISU Alba, Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism în municipiul Blaj, strada Eroilor, fără victime.
Pompierii intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Nou trend pe piața imobiliară din Cluj-Napoca: Investitorii care au cumpărat apartamente până în 2020, decid acum să vândă
În ultimele opt luni, în Cluj-Napoca a început să vadă un nou trend, un val de listări pe piața rezidențială: investitorii care au cumpărat apartamente până în 2020, decid acum să vândă, arată o analiză a Nelidei Georj, co-fondator Connect Imobiliare.
Potrivit acesteia, motivația nu ține de pierderi, ci de nevoia de lichiditate și de o repoziționare strategică a capitalului – în special în propriile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Târg de antichități și obiecte rare, în Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia, fără manele și mici. Ce este interzis la vânzare
Un târg de antichități cu o serie de reguli stricte pentru comercianți va avea loc în Cetatea Alba Carolina. Târgul se va defășura în Șanțurile Cetății Alba Carolina, în perioada 13-17 mai 2026. Însă, atmosfera va fi una total atipică față de târgurile de vechituri cu care căutătorii de chilipiruri sunt obișnuiți.
Potrivit organizatorilor, cât se va desfășura târgul de antichități, din peisaj vor lipsi două ingrediente care dau viața și identitatea unui talcioc:...
Citește mai mult pe Alba24.ro
