EVENIMENT
Noi condiții pentru donarea de plasmă de la persoanele vindecate de COVID-19, stabilite de Ministerul Sănătății
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a aprobat Ordinul privind modificarea Anexei la Ordinul nr. 654/2020 privind aprobarea Metodologiei pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea şi distribuţia plasmei de la donator vindecat de COVID-19 şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu COVID-19 din secţiile ATI, informează luni reprezentanții ministerului.
Documentul a fost elaborat în urma consultării specialiștilor din Comisia de anestezie şi terapie intensivă, Comisia de transfuzii și Institutul Național de Hematologie Transfuzională ”Prof. Dr. C. T. Nicolau”.
Actul normativ conține modificări referitoare la selecția potenţialilor donatori de sânge total/plasmă care vor putea fi aleși dintre persoanele ce pot dovedi istoricul de infecție cu SARS CoV-2 și dispariția riscului de transmitere a bolii, fără să se mai aplice cerința că aceștia să fi fost internați în prealabil în spital.
De asemenea, au fost modificate cerințele minime pentru admiterea ca donator vindecat de COVID-19 precum și lista documentelor solicitate, având în vedere necesitatea armonizării legislației în vigoare. De exemplu, a fost eliminat criteriul de eligibilitate care solicita ca donatorul să prezinte 2 teste RT-PCT negative.
Astfel, cerințele minime pentru admiterea ca donator vindecat de COVID-19 vor fi:
– semnarea consimţământului informat pentru intrarea în procedura de selecţie în vederea donării de plasmă prin plasmafereză şi/sau sânge total şi pentru transmiterea codificată a datelor privind donarea în baza de date naţională şi europeană;
-prezentarea documentelor care să ateste istoricul de infectie cu SARS-CoV-2, respectiv încetarea riscului de transmitere a bolii.
-încadrarea în toate criteriile standard pentru donarea de sânge total sau plasmă, conform legislaţiei naţionale;
-intervalul între 2 donări de plasmă succesive este de cel puțin 14 zile.
Modificările urmăresc creșterea numărului persoanelor vindecate COVID-19 care pot să doneze sânge/plasmă, precum și a numărului pacienților critici din ATI care pot să primească plasmă.
Mai mult, Ministerul Sănătății va contribui cu date în platfomă de raportare a datelor privind recoltarea de sânge total/plasmă de la donatori vindecați de COVID-19 pusă la dispoziția statelor membre de către Comisia Europenă- EU CCP Database.
Informațiile vor fi utilizate pentru consolidarea dovezilor la nivel UE privind siguranța și eficacitatea acestei terapii.
Ordinul MS stabilește responsabilitățile privind transmiterea informațiilor în baza de date a UE.
Recoltarea se va realiza cu respectarea standardelor actuale din legislația națională în domeniul transfuziei sanguine pentru colectarea, testarea, prelucrarea, stocarea și distribuirea sângelui și a componentelor sanguine, respectând totodată principiului donării voluntare neremunerate și ghidul tehnic elaborat de Comisia Europeană cu privire la colectarea, testarea, procesarea, stocarea, distributia si utilizarea monitorizata a plasmei provenite de la persoane vindecate de COVID-19 pentru tratamentul COVID-19.
Plasma se va administra doar pacienților critici infectati, cu vârsta de cel putin 18 ani, care sunt de acord cu administrarea de plasma convalescenta COVID-19 prin semnarea consimțământului informat și care îndeplinesc o serie de criterii specifice.
Conform datelor INHT, până în prezent au fost înregistrați peste 490 donatori, iar centrele de transfuzie sanguină au distribuit către spitale un număr de 463 unități de plasmă de la donatori vindecați de Covid 19.
FOTO: arhiva
EVENIMENT
Zilele de concediu rămase din 2024 pot fi luate în 2026. Care este data limită și ce trebuie să știe angajații
Zilele de concediu rămase din 2024 pot fi luate în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 mai pot beneficia în continuare de respectivele zile libere.
Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.
Potrivit Legii 53/2003 - Codul muncii, salariații au dreptul la concediu de odihnă anual plătit. Legea interzice renunțarea, cesionarea sau...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Salvamontiştii au intervenit de urgenţă sâmbătă în urma a 125 de apeluri de ajutor, fiind salvate în total 130 de persoane în urma acestor misiuni, a informat, duminică, Dispeceratul Naţional al Salvamont România.
39 de persoane, transportate cu ambulanțele
„Dintre acestea, 39 de persoane au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital, 2 persoane au fost transportate cu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primăria Alba Iulia se pregătește pentru selecția și nominalizarea administratorilor societății Alba Iulia Transport Local SRL
Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de votat, în ședința extraordinară din data de 17 februarie, un proiect de hotărâre privind necesitatea și declanșarea procedurii de selecție și nominalizare a administratorilor societății „Alba Iulia Transport Local SRL”.
Ca urmare a Hotârârii Consiliului Local (HCL) nr. 363/26.11.2025 și a HCL nr. 395/09.12.2025, în data de 18 decembrie 2025 a fost înmatriculată la Oficiul Registrul Comerțului Societatea Alba Iulia Transport...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătății vrea să-i dea afară pe medicii care lucrează la privat în timpul programului de la stat. Ce spune Rogobete
Ministrul Sănătății vrea să-i dea afară pe medicii care lucrează la privat în timpul programului de la stat. Alexandru Rogobete a transmis că trebuie desfăcute contractele de muncă ale medicilor angajați în spitalele publice, care se duc să lucreze la privat în timpul programului de la stat.
Ministrul Sănătății a mai anunțat că va fi introdusă în lege o nouă prevedere care va interzice dreptul la libera practică a medicilor din sistemul medical public, la privat, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
