Connect with us

ACTUALITATE

Noi PROTESTE în învățământ. Lucia Cojocaru, liderul Sindicatului din învățământul Cluj: Ne pregătim de grevă

Publicat

protest profi.jpg

Sindicaliștii din învățământ protestează joi la Guvern, dar și la sediile PNL și PSD, nemulțumiți de majorarea de salariu pe care o primesc cu 1 ianuarie. Este vorba de 4%, ceea ce în sumă netă înseamnă 65 de lei.

Protestele vor fi reluate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Siru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, care numără peste 300.000 de salariați din învățământ.

Potrivit liderului Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Cluj (SLIPC), Lucia Cojocaru (foto), oamenii sunt extrem de nemulțumiți.

„Trebuia să se majoreze salariile conform Legii 153/2017, începând din 2020, dar se tergiversează de doi an. 4% este praf în ochi, înseamnă 56 de lei net.

Că să ajungem la nivelul prevăzut de lege, trebuie să primim o majorare de 16%”, a declarat pentru Cluj24.ro Lucia Cojocaru.

Aceasta a mai precizat că oamenii s-au revoltat foarte tare când au văzut că sunt bani pentru o majorare de 20% la Ministerul Justiției, dar pentru învășământ nu se găsesc fonduri.

Liderul SLIPC a mai precizat că până în data de 14 ianuarie sindicatul va avea și datele exacte ale referendumului privind declanșarea grevei.

Angajații din învățămât trebuie să se pronunțe cu privire la forma de protest, respectiv grevă de avertisment sau grevă generală.

„Nu avem încă toate datele, dar săptămâna viitoare toate federațiile vor intra în grevă”, a mai spus Lucia Cojocaru.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Urmărește știrile Cluj24.ro...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu. Ce spune directorul CNAIR

Publicat

Încep lucrările la un nou tunel pe autostrada a1 sibiu pitești,

Publicitate

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu, a anunțat sâmbătă directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, relatează alba24.ro

„Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Un fost magistrat dă în judecată Universitatea București pentru a obține actele de studii ale președintelui

Publicat

tânăr din municipiul botoșani, arestat la domiciliu pentru încălcarea ordinului

Publicitate

O fostă judecătoare din Botoșani a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui Nicușor Dan.

Lăcrămioara Axinte, aflată acum la pensie, a depus, în această săptămână, la Tribunalul Botoșani, instanță la care a activat, o solicitare de comunicare de informații de interes public în baza Legii 544/2001.

Acțiunea în instanță a fost declanșată după ce fostul judecător a fost nemulțumit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfinții Cuvioși Auxentie, Maron şi Avraam

Publicat

calendar ortodox 2025: sfinții cuvioși auxentie, maron şi avraam

Publicitate

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) trăia în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostăşească, fiind vestit în palatele împărăteşti, cu numele Auxentie, fiul lui Ada persul. Şi era acesta pe cât de înţelept şi viteaz în viaţa cea din afară, pe atât de credincios şi de râvnitor în faptele credinţei, menționează Ziarul LUMINA.

Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

COD GALBEN de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani

Publicat

cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru

Publicitate

Meteorologii au emis o atenționare tip cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani.

 

Avertizarea este valabilă începând de mâine, de la ora 14:00, până pe luni, la ora 08:00.

Temporar va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă în medie de 5…15 cm și vizibilitatea va fi redusă. Vântul va avea viteze la rafală de
50…60 km/h și izolat de 70…80 km/h.

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe