Connect with us

EVENIMENT

Noi reguli după care pot fi vizitați pacienții în spitale

Publicat

hol spital aiud fb 1 1000x580.jpg

Accesul vizitatorilor la pacienții internați în spitalele publice va fi limitat la 30 de minute, potrivit proiectului lansat în dezbatere de Ministerul Sănătății.

Conform proiectului, programul de acces al vizitatorilor se realizează de luni până vineri în intervalul orar 15:00 – 20:00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 10:00 – 20:00, iar durata vizitei este limitată la 30 de minute.

Astfel, în saloanele cu un număr de cel mult 3 paturi va fi permis accesul unui vizitator/pacient, putând fi vizitat un pacient în același timp, iar în saloanele cu un număr mai mare de 3 paturi va fi permis accesul unui vizitator/pacient, putând fi vizitați maximum doi pacienți în același timp.

„În cazul unor evenimente epidemiologice deosebite, pe baza analizei de risc efectuate de către DSP, în secțiile/compartimentele fără risc programul de vizită poate fi limitat la maxim 15 minute, iar în secțiile/compartimentele în care se află internate persoane aflate la risc pentru dezvoltarea unor forme severe de boală programul de vizită poate fi suspendat.

Programul de vizită la nivelul unității sanitare poate fi suspendat în situațiile de risc epidemiologic, prevăzute la art. 6 din Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic crescut, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în referatul care însoțește proiectul de ordin.

Noi reguli după care pot fi vizitați pacienții în spitale: echipament de protecție asigurat de spital

În timpul vizitei, vizitatorii au obligația să poarte echipament de protecție adaptat în funcție de gradul de risc al secției, care va fi asigurat în mod gratuit de către unitatea sanitară, și să respecte instrucțiunile personalului unității sanitare privind măsurile interne de prevenire a transmiterii infecțiilor.

„Pentru facilitarea comunicării informațiilor privind starea de sănătate a pacienților internați, la internare, unitatea sanitară alocă fiecărui pacient un cod numeric unic care va fi comunicat aparținătorilor. Furnizarea telefonică către aparținători a informațiilor despre starea de sănătate a pacientului se face numai după confirmarea codului numeric unic”, se mai arată în referat.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, unitățile sanitare vor fi obligate să elaboreze proceduri și să implementeze un sistem de informare a aparținătorilor pacienților, care să permită ca la cel mult două ore de la internarea pacientului, să fie comunicate aparținătorilor, telefonic sau prin sms, la cerere, următoarele informații:

- secția/compartimentul unde este internat, numărul salonului, etajul,
- numele medicului curant și
- numărul de telefon apelabil pentru informații despre starea de sănătate a pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului.

Noi reguli după care pot fi vizitați pacienții în spitale: vizitele, permise zilnic

Vizitarea pacienţilor în secţiile/compartimentele de terapie intensivă este permisă zilnic.

„În cazul pacienţilor în stare critică sau terminală, indiferent de secţia/compartimentul în care aceştia sunt internaţi, aparținătorii au dreptul de a vizita pacientul zilnic, indiferent de oră.

În măsura în care condiţiile din secţie/compartiment permit acest lucru, se poate asigura prezenţa permanentă lângă pacient a unui singur aparținător, cu acordul medicului curant. În măsura în care condiţiile din secţie/compartiment nu permit accesul permanent, se va asigura accesul într-un spaţiu de aşteptare, în apropierea secţiei/compartimentului”, se mai arată în referat.

De asemenea, în cazul pacienţilor internaţi care au un grad redus de mobilitate, accesul unui însoțitor poate fi permanent, cu respectarea măsurile interne de prevenire a transmiterii infecțiilor associate asistentei medicale.

„În cazul copiilor internaţi în secţiile/compartimentele de terapie intensivă se asigură prezenţa cu caracter permanent a unuia dintre aparținători, dacă se solicită acest lucru, iar în cazul copiilor până la 14 ani internaţi în oricare dintre secţiile/compartimentele din unitatea sanitară se acceptă prezenţa unui aparţinător permanent, dacă se solicită acest lucru.

În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani internaţi în oricare dintre secţiile/compartimentele din unitatea sanitară se poate accepta prezenţa unui aparţinător permanent, cu acordul şefului de secţie/coordonatorului de compartiment”, mai susțin inițiatorii proiectului.

Spitalele au obligația de a afișa programul de vizite la toate intrările în unitatea sanitară, în mod vizibil și accesibil vizitatorilor, precum și pe site-ul unității sanitare. Mediafax

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

UBB majorează taxele în etape. Dar nu vor depăși 6.500 de lei

Publicat

ubb3 e1639656908346.jpg






Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament

Publicat

apa potabilă, oprită în zone din zlatna. apa ctta a

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.

La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Mărturia unei vecine a cunoscutului Gheorghe Chindriș, ucis sâmbătă, în Florești. „Era un om deosebit„

Publicat

crima floresti chindris.jpg






Vestea morții lui Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin în zona Transilvaniei, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj, i-a șocat pe vecinii săi.

 

Era un mom deosebit

 

O vecină povestește depre faptul că acesta era un om așezat, foarte bun, și că vestea morții sale -încă neelucidată- a șocat-o.

Din informațiile...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO Zi de mare sărbătoare la ISU Alba. A fost dezvelită o placă de onoare cu numele inspectorilor șefi

Publicat

foto zi de mare sărbătoare la isu alba. a fost

La sediul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “UNIREA” al județului Alba a avut loc sâmbătă, în prezența a numeroși invitați, ceremonia de dezvelire a Plăcii de onoare cu numele inspectorilor șefi, în semn de apreciere și recunoștință pentru cei care au condus destinele inspectoratului la un moment dat.

Ulterior acestui moment emoționant a avut loc slujba de sfințire a sediului instituției și de sfințire a troiței ridicată în incinta unității de către...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe