Connect with us

EVENIMENT

Noi restricții în Tulcea, în urma creșterii cazurilor de infectare cu COVID-19. Mai multe activități comerciale vor fi condiționate

Publicat

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a decis ca, începând de miercuri, 4 noiembrie, să instituie noi reguli pentru unele activităţi comerciale desfăşurate în municipiul Tulcea, după ce rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus a depăşit 1,5 cazuri la mia de locuitori.

Pentru diminuarea impactului pandemiei, autorităţile au decis ca cinematografele şi instituţiile de spectacole să funcţioneze la 30% din capacitate, evenimentele culturale să fie interzise în aer liber.

De asemenea, restaurantele şi cafenelele din unităţile de cazare vor funcţiona la maximum 30% din capacitate în intervalul orar 6.00-23.00, iar activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

"Se menţine obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţiile de autobuz, peroanele şi altele asemenea), faleza, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 de metri de intrarea în perimetrul şcolii", se specifică în decizia CJSU.

Potrivit sursei, hotărârea autorităţilor se va menţine până la scăderea ratei incidenţei cumulative sub valoarea de 1,50 la 1.000 de locuitori.

Direcţia de Sănătate Publică a anunţat că la data de 3 noiembrie, rata incidenţei cazurilor de infectare cu noul coronavirus la mia de locuitori este de 0,95 în judeţ, respectiv 1,68 în municipiul Tulcea.

Un comunicat de presă remis miercuri de Prefectura judeţului arată că 1.606 persoane din judeţ cu fost confirmate cu noul coronavirus, iar dintre acestea 67 au murit, în timp ce 304 persoane sunt internate în prezent. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Investiție de 10 milioane euro la Iclod. O firmă ridică o fabrică de ultimă generație și aduce până la 150 de locuri de muncă

Publicat

fabrica iclod.jpg






Compania Norstal Steel Structures investește 10 milioane de euro într-un proiect important pentru dezvolatarea economică a comunei Iclod.

Proiectul vizează construirea unei fabrici moderne de structuri metalice, orientată către piața scandinavă și proiectată la cele mai înalte standarde europene de calitate.

Noua unitate industrială este gândită încă din faza de proiect pentru a respecta integral standardele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

România a primit 16,7 miliarde de euro prin programul SAFE. Pe ce vor fi cheltuiți banii pentru reînarmare

Publicat

românia a primit 16,7 miliarde de euro prin programul safe.

România a primit 16,7 miliarde de euro prin programul SAFE. Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene, la care miniștrii europeni ai apărării au dat votul final asupra programelor de reînarmare pentru opt state membre.

România a primit a doua cea mai mare finanțare din Uniunea Europeană, în cadrul Programului SAFE, în valoare de 16,7 miliarde de euro.

Fondurile vor ridica valoarea bugetului României...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Câte puncte gastronomice locale sunt în județul Alba și în ce zone sunt cele mai multe. Oferta culinară crește de la an la an

Publicat

câte puncte gastronomice locale sunt în județul alba și în

Numărul punctelor gastronomice locale din județul Alba este în creștere de la un an la altul, transmit reprezentanții DSVSA Alba.

În prezent, sunt înregistrate 34 de astfel de unități, după ce, anul trecut, au fost înființate șase puncte gastronomice locale, dublu față de anul 2024, când au fost înregistrate trei unități.

Primele puncte gastronomice locale din județul Alba au fost înregistrate în anul 2019.

Majoritatea acestora sunt situate în zona Munților Apuseni,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. A plecat birjarul copilăriei noastre. Parcul Central din Cluj-Napoca a rămas fără domnul Mircea

Publicat

birjar cluj.jpg






Parcul Central din Cluj-Napoca este mai tăcut. Tropotul blând al calului Rocky și clinchetul discret al clopoțeilor de la trăsură nu se mai aud pe aleile umbrite. Domnul Mircea Chioreanu, birjarul care a devenit un simbol al copilăriei pentru mii de clujeni, s-a stins din viață marți, 10 februarie, după o luptă îndelungată cu o boală necruțătoare.

Anunțul a fost făcut de către fiica birjarului.

„Să...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe