EVENIMENT
Noile tarife de parcare la Alba Iulia. Când vor fi aplicate și cât se va plăti pentru staționarea mașinilor, pe zone

Noile tarife de parcare la Alba Iulia. Prețurile aprobate de Consiliul Local în ședința din iulie se vor aplica din septembrie. Tarifele vor fi mai mari față de cele actuale.
Este vorba despre parcarea autovehicululelor în locurile de parcare publice cu plată aprobate și semnalizate din municipiu.
Pentru a fi parcate regulamentar pe aceste spații, trebuie achitată contravaloarea timpului de parcare. De asemenea, mașinia trebuie poziționată potrivit indicațiilor conținute de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Tăietorii de lemne din Alba, luați la control de poliție. Ce amenzi au dat și cât lemn a fost confiscat în două zile

Polițiștii din Alba au transmis într-un comunicat de presă că au început o serie de acțiuni cu privire la combaterea tăierii ilegale de lemn.
Mai exact, în perioada 10-11 septembrie 2025, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat o acțiune, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Se întâmplă la Cluj-Napoca. Doi bărbați s-au luat la bătaie în trafic. Un șofer a reușit să-i despartă

O nouă încăierare în toată regula a avut loc în plin trafic la Cluj-Napoca. Astfel de comportamente au loc tot mai des în oraș, în special în parcări.
Așa cum se vede din filmarea postată pe rețelele sociale, doi bărbați din două mașini diferite s-au luat de gât și au început să se înjure, probabil din cauza unei neînțelegeri în trafic.
Atenție! Limbaj licențios!
Doi bărbați s-au luat…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Cine sunt olimpicii de la Colegiul Național Militar din Alba Iulia, premiați de Primărie. Excelență în educație

Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au obținut rezultate deosebite la faza națională a olimpiadelor și concursurilor școlare în anul școlar 2024-2025.
Atât rezultatele elevilor, cât și meritul cadrelor didactice au fost premiate de către Primăria Municipiului Alba Iulia.
Potrivit reprezentanților…
Citește mai mult pe Alba24.ro

De ce se supără oamenii când spui ce gândești? De ce curajul cuvintelor îi deranjează pe unii, chiar dacă nimeni nu se referă la ei? Fără ca să fie în vreun fel vizați. De ce nu se simt și acești oameni încurajați să simtă și să se manifeste așa cum gândesc?!
De ce eliberarea sufletului și a minții, printr-o gândire și exprimare sinceră, este de natură să afecteze anumite persoane? Cum să…
Citește mai mult pe Cluj24.ro