EVENIMENT
Nou atac al ursului în Harghita. Bărbat operat la Spitalul din Miercurea Ciuc
Ministrul Mediului Tánczos Barna a anunțat că un bărbat din Harghita a fost atacat luni de un urs. A fost operat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.
Potrivit ministrului Mediului, bărbatul a fost atacat de urs în apropierea comunei Ciceu, din județul Harghita. Acesta a fost transportat la spital și a fost operat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.
Tánczos Barna spune că tot luni Senatul, ca primă cameră sesizată, a adoptat ordonanța care prevede intervenția imediată în localitățile unde ursul își face apariția.
„Însă cu acest OUG am făcut doar un prim pas, nu am rezolvat problema în sine. Trebuie să continuăm pe această cale și să luăm decizii responsabile: pentru noi viața umană este prioritatea. De aceea avem datoria să găsim o soluție pentru a contracara atacurile în afara localităților, astfel încât viața umană să fie protejată nu numai în intravilan, dar și la stâne, trasee montane, campinguri și alte locuri unde oamenii sunt prezenți în afara localităților”, a spus ministrul.
În ultimele 48 de ore, jandarmii din Harghita au intervenit pentru îndepătarea unor urși din gospodării, de pe străzile unor orașe sau chiar din apropierea unei benzinării. MEDIAFAX
EVENIMENT
U Cluj se califică în sferturile Cupei României. „Șepcile roșii” își asigură locul după victoria cu Oțelul Galați
Universitatea Cluj a primit miercuri vizita formației Oțelul Galați, în cel mai așteptat duel al zilei din ultima etapă a grupelor Cupei României. Partida, cu miză importantă pentru calificare, a început la ora 20:00 și a fost una intensă între două echipe aflate în lupta directă pentru primele locuri.
Meciul de calificare disputat pe stadionul Cluj Arena s-a încheiat cu victoria echipei clujene la un scor de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Avertisment DNSC: Emailuri false trimise în numele OSIM cer plăți urgente și amenință cu pierderea mărcilor înregistrate
Emailuri frauduloase prin care se solicită achitarea urgentă a unei "taxe de înregistrare" sunt trimise în numele Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
Prin intermediul acestor emailuri frauduloase, destinatarii sunt informați că trebuie să achite urgent o "taxă de înregistrare/menținere a mărcii", sub amenințarea pierderii drepturilor asupra mărcilor deținute, potrivit DNSC.
Cum poți...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Adrian Câciu atacă „modelul Oradea” al lui Bolojan. Fostul ministru susține că 75% din bugetul orașului vine din bani de la stat
Fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu (PSD), contestă miercuri imaginea Oradei drept exemplu de eficiență administrativă și autofinanțare, afirmând că analiza bugetului local ar arăta că majoritatea veniturilor provin din transferuri de la bugetul de stat.
Acesta a publicat declarații critice și trimiteri către documentele oficiale ale Primăriei Oradea, susținând că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia au discutat cu polițiștii despre consecințele alegerilor greșite
Elevii Colegiului Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia au discutat cu polițiștii despre violență și consecințele unor alegeri greșite.
"Cât de subțire este linia dintre siguranță și risc, unde poate duce o alegere greșită, un comportament neadecvat sau violența și care sunt riscurile și urmările consumului de tutun, alcool și substanțe psihoactive, au fost câteva dintre întrebările la care polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție...
Citește mai mult pe Alba24.ro
