Connect with us

ACTUALITATE

Nouă comune din Dolj vor fi racordate la reţeaua de gaze. Încep lucrările la conducta de gaze Craiova-Segarcea-Băileşti-Calafat

Publicat

conducta

Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Dolj a anunţat, joi, că Societatea Naţională „Transgaz” va începe în curând lucrările la primul tronson al conductei de gaze naturale Craiova – Segarcea – Băileşti – Calafat, investiţie de peste 8 milioane de euro, motiv pentru care primarii localităţilor din zonă au fost informaţi cu privire la demersurile care trebuie întreprinse pentru racordare.

„Am organizat o întâlnire cu primarii din zonă având în vedere faptul că se apropie momentul în care vor începe lucrările la primul tronson al conductei de gaze naturale, între Craiova şi Segarcea – o investiţie de peste 8 milioane de euro a Societăţii Naţionale „Transgaz”. Reprezentanţii primăriilor din localităţile pe raza cărora trece această magistrală şi din cele aflate în imediata vecinătate au avut astfel posibilitatea să afle, de la surse autorizate, care sunt paşii de urmat pentru a putea înfiinţa sau extinde reţelele de distribuţie a gazelor şi a asigura astfel alimentarea instituţiilor publice, a unităţilor de învăţământ, precum şi a gospodăriilor. Apelul nostru a fost ca primăriile să înceapă cât mai curând demersurile, pentru ca în acest mod să evităm un eventual decalaj între momentul finalizării conductei şi cel al racordării efective a beneficiarilor”, a spus preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

La rândul său, vicepreşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a afirmat că, în urma discuţiilor cu primarii din nouă comune prin care va trece conducta de gaze, s-a conturat un calendar al procedurilor de urmat pentru înfiinţarea reţelelor locale de distribuţie.

„O idee în acest sens se referă la posibilitatea autorităţilor de a se asocia în cadrul proiectului şi de a finanţa în comun anumite componente ale sistemelor de alimentare, ceea ce va conduce la o diminuare a costurilor care revin fiecărei localităţi. Avem convingerea că acelaşi interes pentru investiţia realizată de „Transgaz” îl vor arăta şi viitorii beneficiari, înţelegând faptul că racordarea la reţelele de gaze naturale înseamnă nu doar un alt standard în ceea ce priveşte confortul şi calitatea vieţii, ci şi noi perspective în plan economic, prin atragerea unor investitori care pot crea locuri de muncă şi pot genera venituri mai mari pentru bugetele locale”, a spus Cosmin Vasile.

La întâlnirea organizată în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Dolj au fost prezenţi reprezentanţii autorităţilor locale din oraşul Segarcea şi din comunele Bratovoeşti, Calopăr, Cârcea, Cerăt, Drănic, Ghindeni, Malu Mare, Teasc şi Ţuglui. (AGERPRES)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Explozie de conținut periculos cu minori în mediul online. Autoritățile lansează campania: „Dacă locul ei nu e în ramă, oprește distribuirea!”

Publicat

explozie de conținut periculos cu minori în mediul online. autoritățile

Publicitate

„Dacă locul ei nu e în ramă, nu trimite poza mai departe”: campanie-avertisment: Proliferarea în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor sau cele care prezintă conținut dăunător, în creștere îngrijorătoare

 

Peste 90.000 de link-uri individuale raportate în 45.245 de sesizări primite prin linia esc_Abuz privind materiale de exploatare a minorilor în 2025

 

București, 10 decembrie 2025: Organizația…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune pentru combaterea violenței domestice, la Hlipiceni

Publicat

bataieabuz femeie violenta 1000x600.webp.webp

Publicitate

Marți, polițiștii din Hlipiceni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, precum și pentru prevenirea abaterilor comise la regimul rutier, pe raza localității Hlipiceni.

 

În cadrul activității desfășurate, au fost legitimate 100 de persoane și oprite pentru control, 70 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 16.000…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bărbat din Botoșani dat dispărut după ce a ajuns în Arad. Familia și autoritățile îl caută

Publicat

bărbat din botoșani dat dispărut după ce a ajuns în

Publicitate

Polițiștii fac verificări pentru găsirea lui Ducan Tiberiu-Gabriel, un bărbat de 33 de ani, din localitatea Iurești, județul Botoșani, care a fost raportat dispărut după ce a plecat în loc necunoscut și nu a mai revenit la domiciliu.

Potrivit autorităților, bărbatul, cunoscut sub porecla „Fiu”, a ajuns în municipiul Arad la data de 7 noiembrie 2025, venind din Italia. După sosirea în oraș, acesta ar fi părăsit locația în care se afla, iar…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, ediție aniversară. Când va avea loc

Publicat

festivalul de datini și obiceiuri de iarnă „din străbuni, din

Publicitate

Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, vă invită duminică, 21 decembrie 2025, la ediția a L-a, aniversară, a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, desfășurată în Centrul Vechi al Boto

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe