EVENIMENT
Nouă din zece pacienți vindecați de COVID-19 au raportat efecte secundare
Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 au declarat că s-au confruntat cu efecte secundare precum oboseala, simptome psihologice, dar şi pierderea mirosului şi a gustului.
Cercetarea vine în contextul în care bilanţul deceselor la nivel global din cauza COVID-19 a trecut marţi de 1 milion, un prag sumbru într-o pandemie care a devastat economia globală, a supraîncărcat sistemele de sănătate şi a schimbat stilul de viaţă al oamenilor.
În cadrul unui sondaj online la care au participat 965 de pacienţi vindecaţi de COVID-19, 879 de persoane, echivalentul a 91,1%, au răspuns că au suferit cel puţin un efect advers în urma bolii, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Kwon Jun-wook, un oficial în cadrul Agenţiei Coreene pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (KDCA).
Oboseala a fost cel mai frecvent efect secundar, întâlnit la 26,2% dintre participanţi, urmat de dificultate în concentrare, manifestată la 24,6%, a spus Kwon.
Alte simptome au inclus efecte secundare psihologice sau mintale, precum şi pierderea gustului şi a mirosului.
Kim Shin-woo, profesor de medicină internă la Facultatea de Medicină a Universităţii Naţionale Kyungpook din Daegu, a discutat cu 5.762 de pacienţi vindecaţi din Coreea de Sud şi 16,7% dintre aceştia au participat la sondaj, a spus Kwon.
Deşi cercetarea a fost realizată online într-o primă etapă, Kim Shin-woo, cercetătorul principal, a precizat că va publica în curând studiul însoţit de o analiză detaliată.
Coreea de Sud va conduce totodată anul viitor un studiu separat la care participă 16 organizaţii din domeniul medical despre complicaţii potenţiale ale bolii şi care va conţine o analiză detaliată cuprinzând tomografii ale pacienţilor recuperaţi, a spus Kwon în cadrul conferinţei de presă.
În Coreea de Sud au fost înregistrate 38 de noi cazuri de infectare luni până la miezul nopţii, în cea de-a cincea zi cu bilanţ de ordinul zecilor, totalul pe plan naţional ajungând la 23.699 de cazuri şi 407 decese.AGERPRES
EVENIMENT
Portalul Medical al Pacienților. Un nou pas spre digitalizarea serviciilor oferite de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj
Portalul medical al pacienților este cel mai nou serviciu online implementat de SCJU Cluj, care vine în sprijinul pacienților și al profesioniștilor din sănătate prin crearea unei platforme integrate care cuprinde dosarul electronic al pacientului, posibilitatea efectuării programărilor în sistem online și rezultatele analizelor medicale.
Portalul pacienților face parte dintr-un proiect de investiții cu fonduri...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
MESAJE deosebite, frumoase și haioase de Ziua Îndrăgostiților. SMS-uri pentru persoana iubită, de trimis pe 14 februarie
Mesaje de Ziua Îndrăgostiților. Declararea sentimentelor pentru persoana iubită este binevenită în orice zi a anului. Însă un mesaj mai special pe 14 februarie este încă o dovadă a prețuirii pentru omul ales.
Ziua de 14 februarie este una dintre cele mai speciale din an, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cei singuri, care văd în această zi o oportunitate de a-și găsi perechea.
Vă prezentăm o selecție de mesaje de Valentine`s Day, pe care le puteți trimite...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Fugar din Cluj, încătușat și dus direct la Aiud. Condamnare grea pentru infracțiuni cu arme
Final pentru un bărbat din județul Cluj care a încercat să se sustragă executării pedepsei. Polițiștii din Aiud l-au depistat pe 12 februarie 2026 pe bărbatul de 49 de ani din Viișoara, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Condamnarea, pronunțată de Judecătoria Turda, este una severă, 4 ani și 5 luni de detenție pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Website-ul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai a fost vineri ținta unui atac informatic de tip defacement, care a dus la compromiterea interfeței publice și la întreruperea temporară a funcționării platformei online.
Potrivit primelor informații, atacatorii au reușit să încarce pe server un script malițios de tip WebShell, obținând astfel...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
