EVENIMENT
Nouă migranţi afgani, prinşi la frontieră ascunşi într-un TIR care ieşea din ţară
Nouă migranţi din Afganistan au fost descoperiţi ascunşi într-un TIR încărcat cu mărfuri care a fost verificat în Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, înainte de a ieşit din ţară pentru a merge în Germania.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Poliţia de Frontieră, şoferul TIR-ului este român şi transporta sticlă pentru şemineuri şi combine frigorifice pentru o firmă din Germania.

"În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, nouă cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 19 şi 30 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră", se arată în comunicat.

Migranţii au declarat la audieri că s-au urcat în remorcă în apropiere de municipiul Arad, fără ca şoferul să ştie. Ei riscă dosare penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. AGERPRES
Sursă foto: Poliția de Frontieră
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Aproape 9.200 de locuințe din Alba nu au curent electric. Situația s-a agravat de la ultima raportare a autorităților
Autoritățile din Alba au anunțat că aproape 9.200 de locuințe din județ nu au curent electric din cauza viscolului. În ciuda unui număr foarte mare de echipe ale DEER Alba, aflate în teren, situația s-a înrăutățit față de ora 15:00.
Dacă la ora 15:00, numărul locuințelor rămase fără energie electrică era de 8.791, la ora 18:00, era deja vorba despre 9.196, cu toată intervenția zecilor de echipe aflate pe teren.
Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că echipele de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sediul noii direcții regionale a Romsilva ar putea ajunge la Alba Iulia, la insistențele lui Florin Roman. Conflict între liberali
Sediul noii direcții regionale a Romsilva ar putea ajunge la Alba Iulia. Subiectul a încins atmosfera între liberalii din cele trei județe, potrivit surselor Alba24.
Inițial, în proiectul de reorganizare, sediul regiunii era la Hunedoara, însă deputatul liberal de Alba, Florin Roman, a insistat ca sediul să fie la Alba Iulia și ar fi reușit să schimbe decizia la Ministerul Mediului.
Astfel, în proiectul de reorganizare aflat în circuit de avizare, sediul noii regiuni silvice...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un copac încărcat de zăpadă a căzut, luni seară, într-o parcare din Alba Iulia. Din fericire, locul de parcare era gol la momentul incidentului.
Zăpada căzută în oraș generează și altfel de probleme, pe lângă cele de trafic. Copacii încărcați de zăpadă riscă să cadă peste mașini sau chiar peste pietoni.
Un astfel de copac s-a prăbușit luni seară, peste un loc de parcare de pe Strada Arnsberg. Un alt copac s-a prăbușit în weekend în zona Străzii Detunata.
Citește mai mult pe Alba24.ro
Au inceput sa apara deciziile de impunere si impozitele crescute pe locuinte. Dar cresterea nu este egala pentru toata lumea.
Pe scurt, de ce:
Valoarea impozabilă este calculată de către primarii cu niște valori ajustate ale algoritmului din art. 457 Cod Fiscal. Ce era baza 1000 lei/mp în 2016 (1 ian) a devenit 2677 lei/mp (1 ian 2026). Creșterea corectă se calculează având în vedere că baza de 1000 lei a fost...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
