ACTUALITATE
Noua Zeelandă relaxează lockdown-ul naţional, după scăderea numărului de infectări cu varianta Delta
Regiuni extinse din Noua Zeelandă vor ieşi din lockdown după ce numărul cazurilor de COVID-19 a continuat să scadă, a anunţat luni prim-ministrul acestei ţări, Jacinda Ardern, informează DPA.
Noua Zeelandă a raportat 20 de cazuri noi de COVID-19 cu transmitere comunitară, luni, iar focarul descoperit în Auckland a ajuns la un total de 821 de cazuri.
Noua Zeelandă a fost plasată într-un lockdown naţional foarte strict la doar câteva ore după ce un singur caz de COVID-19 a fost detectat în data de 18 august. Atunci, toate şcolile şi magazinele neesenţiale au fost închise.
Jacinda Ardern a spus că în majoritatea regiunilor din Noua Zeelandă aceste restricţii vor fi relaxate începând de miercuri.
Totuşi, vor exista noi dispoziţii pe care rezidenţii neozeelandezi vor trebui să le respecte, inclusiv purtarea obligatorie a măştii sanitare în spaţiile închise şi limitarea reuniunilor la 50 de persoane în spaţii închise şi la 100 de persoane în exterior.
"Delta a schimbat datele jocului şi pentru a o învinge trebuie să ne schimbăm şi noi planul de joc", a declarat Jacinda Ardern, referindu-se la varianta Delta a noului coronavirus, considerată mult mai infecţioasă în comparaţie cu tulpina originală.
"Suntem aproape să îl eliminăm"
"Ne-am descurcat atât de bine pentru a ţine acest focar sub control... suntem aproape să îl eliminăm, dar nu trebuie să lăsăm garda jos", a adăugat prim-ministrul Noii Zeelande.
Regiunea Auckland, epicentrul focarului, va rămâne în lockdown strict, iar restricţiile antiepidemice din acest oraş neozeelandez vor fi reanalizate pe 13 septembrie.
Acesta a fost primul lockdown decretat la scară naţională în Noua Zeelandă după cel impus în martie 2020, când întreaga ţară a fost plasată sub incidenţa celui mai înalt nivel de restricţii antiepidemice pentru şase săptămâni.
Noua Zeelandă, care are o populaţie de aproximativ 5 milioane de locuitori, a raportat peste 3.400 de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei, precum şi 27 de decese asociate acestei maladii.
Agerpres
ACTUALITATE
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.
Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
Numerele extrase, 15 februarie 2026:
Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35
Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33
Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18
Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5
Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3
Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani
Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.
Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
