EVENIMENT
Noul Program ''Casa Verde'', destinat persoanelor fizice, demarează luni, 9 septembrie. Buget pentru circa 33.000 de unităţi locative
Noul Program "Casa Verde", destinat instalării de panouri fotovoltaice, începe luni, 9 septembrie şi se va adresa persoanelor fizice, ce pot deveni, astfel, şi producători de energie electrică.
Conform datelor Ministerului Mediului, prezentate recent de către fostul ministru de resort, Graţiela Gavrilescu, prin bugetul alocat pentru acest program vor putea fi finanţate proiecte pentru circa 33.000 de unităţi locative.
"Minimul de putere instalată este de 3 Kw şi se va putea din acel moment să negocieze şi cu societăţile de electricitate şi vor încheia contractul de racordare. Am aproximat că 33.000 de unităţi locative vor fi posesoare a acestor celule fotovoltaice. Ne gândim de pe acum ce sume să identificăm, împreună cu Ministerul Dezvoltării, alţi bani pentru un alt program şi lărgirea acestuia şi la persoane juridice şi instituţii publice. Dăm dovadă de mare responsabilitate, prin acest program. Încercăm să facem şi noislucruri pe care alte ţări le-au făcut mai demult. Consider că a venit momentul în care fiecare dintre cei care doreşte să facă o economie, la buget să poată accesa banii prin Programul Operaţional Regional şi de la Administraţia Fondului pentru Mediu", a spus oficialul.
Contractul de finanţare aferent Programului pentru instalarea de sisteme fotovoltaice a fost parafat, luni, 26 august 2019, de către preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), Cornel Brezuică, şi viceprim-ministrul şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu.
Bugetul alocat acestui program este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM.
Prin accesarea programului, pot fi instalate sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.
Pentru a beneficia de finanţare în cadrul programului, persoana fizică trebuie să respecte criteriile de eligibilitate a solicitantului, criteriile de eligibilitate a proiectului şi cerinţele tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice. De asemenea, solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare pentru înscriere aşa cum se regăsesc în Ghidul de finanţare disponibil pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă programului.
Scopul programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.
Începând din 26 august, lista cu instalatorii aprobaţi în cadrul programului a fost publicată pe site-ul AFM, iar instalatorii validaţi în cadrul Programului "Casa Verde Fotovoltaice" au semnat contractele de participare în perioada 2 - 6 septembrie 2019.
Dosarele de finanţare pentru noul program se vor depune exclusiv electronic, iar pentru fiecare proiect eligibil solicitantul poate primi 20.000 de lei, indiferent de costul instalaţiei, diferenţa urmând să fie suportată de către acesta. AGERPRES
EVENIMENT
Anunț CTP Cluj-Napoca: O eroare a sistemului de plată POS a majorat prețul biletelor la 4 lei în loc de 3,50 lei
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a anunțat, miercuri, că în urma unui update al sistemului de plată prin POS, a fost identificată o eroare tehnică ce a afectat aproximativ 10% din flota de mijloace de transport în data de 13.01.2026. Din cauza acestei erori, tariful a fost modificat automat la 4 lei în loc de 3,5 lei, tariful corect și valabil.
”În cursul acestei dimineți, 14 ianuarie, furnizorul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Museikon Alba Iulia prezintă expoziția "Cartea românească veche", în 15 ianuarie. Colecție valoroasă din secolele XVIII și XIX
Museikon Alba Iulia prezintă expoziția "Cartea românească veche" în colecțiile Bibliotecii Documentare "Bethlen Gábor" din Aiud. Vernisajul va fi joi, 15 ianuarie, de la ora 15.00, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.
Potrivit organizatorlor, cărțile care vor putea fi admirate în cadrul expoziției au apărut în secolele XVIII și XIX. Acestea acoperă mai multe domenii, precum: teologia, dreptul, istoria, filosofia, filologia sau geografia.
Printre acestea, se remarcă o serie de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sistemul E-sigur se amână. Când vor fi operaționale camerele radar pe drumuri naționale și autostrăzi
Camerele radar ce vor fi montate în continuare pe drumuri naționale și autostrăzi vor permite Poliției să dea sancțiuni. Acestea vor fi conectate la sistemul e-Sigur însă, cel mai probabil, nu vor fi activate anul acesta.
Implementarea completă a sistemului e-Sigur se amână. Deși inițial urma să fie operațional în 2026, surse din Ministerul Transporturilor și reprezentanți ai CNAIR indică termene realiste abia pentru 2027–2028, potrivit Mediafax.
Amenzi prin sistemul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
SlanăFest revine la Cluj-Napoca, sub sloganul ”Porcul este cel mai bun prieten al omului”. Sunt așteptați zeci de expozanți
Festivalul slăninii, SlanăFest, revine în 2026 la Cluj-Napoca, în perioada 30 ianuarie – 1 februarie, fiind așteptați aproape 30 de producători și meșteșugari din Transilvania. Evenimentul va avea loc în curtea cafenelei Bulgakov și, în premieră, și pe o parte a străzii Inocențiu Micu Klein.
Organizatorul festivalului, Molnar Attila, a declarat pentru Cluj24 că vor avea loc concursuri pentru cea mai bună...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
