EVENIMENT
Nu are cine semna pentru operația Elenei, românca aflată în comă în Austria. Ambii parinți sunt decedați
Părinţii Elenei Roxana, românca în comă în Austria, sunt morţi. Nu are cine semna ca să fie operată. Medicii nu vor să facă intervenţia chirurgicală care i-ar putea salva viaţa româncei, fără acordul familiei.
Zeci de mii de oameni s-au mobilizat pe rețelele de socializare pentru a găsi măcar o rudă a tinerei românce, însă informaţiile ieşite la iveală sunt de un dramatism cutremurător.
Citește și: Strigăt de AJUTOR pentru Elena-Roxana: Este în comă în Austria, medicii nu vor să o opereze fără acordul familiei, care e de negăsit
Tânăra născută în Gorj e orfană de ambii părinţi, care au murit de foarte mult timp. A avut și doi fraţi, care şi ei au decedat.
Potrivit Observator ar exista o verişoară primară a Roxanei, care locuieşte într-un sat de lângă Tg. Jiu. Ar fi singura persoană care să semneze acordul pentru intervenţia chirurgicală.
Un coleg de munca al Elenei ar fi spus ca, românca a căzut şi s-a lovit la cap, iar acum este în comă, într-un spital din Innsbruck.
Elena Roxana provine dintr-o familie dezorganizată din judeţul Gorj, dar născută în Târgu Jiu. Tot în cartea de identitate este trecut noul domiciliu al Elenei, respectiv localitatea Pînceşti din Bacău.
Primarul localităţii a explicat că a fost la adresa din buletin, dar proprietarul i-a povestit că tânăra ar fi avut o relaţie în trecut cu fiul său, respectiv în anul 2013, iar la acea vreme a ajutat-o să îşi reînnoiască buletinul.
EVENIMENT
Bărbatul acuzat de DIICOT Alba Iulia că s-a dat drept agent SRI este căutat de autoritățile din Spania. Ce ar fi făcut ”domnul M”
Teodor Manuel Isfan, ”domnul M”, bărbatul care s-a dat drept ofițer de informații SRI, polițist rutier pe străzile din Alba Iulia, dar și detașat MAE la Bilbao, este căutat și de anchetatorii din Spania.
La finalul lunii octombrie 2025, tânărul era arestat preventiv după o anchetă a DIICOT Alba Iulia. Acesta ar fi recrutat foști combatanți din teatrele de operații și persoane pasionate de arme, pe care le-ar fi convins că vor face parte dintr-o structură secretă a SRI,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Românii sunt pe primul loc în Europa de Sud-Est cu cele mai multe comenzi de pizza în 2025, iar un clujean a comandat cele mai multe pizza în cursul anului trecut.
România, pe locul doi în lume cu cele mai multe comenzi de pizza
România ocupă locul al doilea la nivel mondial în clasamentul ţărilor cu cele mai multe comenzi de pizza în anul 2025, imediat după Spania, fiind, totodată, pe primul loc...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Accident rutier pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș. O mașină s-a răsturnat pe carosabil
Un accident s-a petrecut luni după-amiaza pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș, în dreptul localității Ilia. O mașină s-a răsturnat pe carosabil. În evenimentul rutier a mai fost implicat un camion.
Potrivit ISU Hunedoara, în evenimentul produs pe sensul de mers Ilia – Deva au fost implicate 2 autovehicule: un autoturism și un autocamion. Ambele circulau în aceeași direcție de mers, iar în fiecare dintre acestea se afla doar conducătorul auto.
Pompierii au acționat cu o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Fostul candidat al PNL la alegerile prezidențiale din 2024, Crin Antonescu, confirmă declarațiile liderului Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, potrivit cărora ar fi fost trădat de Ilie Bolojan în campania electorală.
„Mi-am asumat integral rezultatul din alegerile prezidențiale. Fiecare știe ce și cum a făcut în campanie și, în fond, nu mai contează.
Altfel, eu salut declarațiile domnului Thuma. Nu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
