EVENIMENT
Nu sting focul, dau o mână de ajutor. Pompierii de la ISU Alba s-au întors, în timpul lor liber, la locul incendiului de la Manastirea Râmeț
O parte dintre pompierii de la ISU Alba care au participat vineri la acțiunea de stingere a incendiului ce a mistuit acoperișul chiliilor de la Mănăstirea Râmeț din județul Alba s-au întors, din proprie inițiativă, în timpul liber, să dea o mână de ajutor maicilor și să ajute la curățarea urmelor lăsate de foc, scrie ziarul Alba24.ro
„ Din cenușa gândurilor …
După 18 ani ca pompier, am învățat un lucru: <Să nu consideri niciodată că ți-ai terminat treaba atunci când ai stins un incendiu. Întotdeauna trebuie să ai grijă să stingi și focul rămas în sufletul oamenilor, abia atunci poți spune că ți-ai făcut datoria până la capăt>.

Vezi și VIDEO: Viața de salvator ISU, între dăruire și sacrificiu. Imagini cu pompierii în lupta cu focul, la Mănăstirea Râmeț
Nu mi-a luat mult timp ca să înteleg acest lucru și, sâmbătă, după stingerea incendiului de la Râmeț am simțit din nou acest lucru.
La finalul intervenției, după 13 ore de luptă cu focul, un fum dens și înecăcios, temperaturi care topeau la propriu casca din cap și masca de pe față, după alte 15 ore de supraveghere și de înlăturare a efectelor negative generate de incendiu, am primit un telefon de la Mănăstirea Râmeț. La telefon, o voce de măicuță, mi-a spus: <Vă sun din partea maicii starețe … Slavă Cerului că nu a murit nimeni și asta datorită vouă … Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi!>

Atunci mi-am dat seama că misiunea noastră nu s-a încheiat! Indiferent de focul stins, în sufletele oamenilor rămâne deznădejdea și amărăciunea, lipsa speranței și neputința.
Am ajuns acasă, mi-am strâns în brațe copilul și parcă lipsea ceva, era ceva ce-mi depășea puterea de întelegere, însă cu toate astea simțeam că nu mi-am făcut datoria până la capăt așa cum am fost învățat!

La fel au gândit și au simțit si ceilalți colegi care au participat la intervenție!
Duminică seara am pus mâna pe telefon și mi-am sunat colegii, pe Liviu, Tristan si Iuliu … <știu, sunteți după atătea ore de nesomn și extenuare, dar hai să ne întoarcem și să dăm o mână de ajutor la manăstire, să strângem ce a mai rămas, nu-i putem lăsa pe oameni singuri, au nevoie de ajutor>.

Nu mare mi-a fost mirarea când și colegii mei mi-au confirmat că deja se gândiseră și ei la același lucru și chiar se organizau pentru ziua de luni!
Din timpul liber, din proprie inițiativă, 20 de pompieri s-au întors să dea o mână de ajutor!
Și în zilele următoare atât ei cât și alți colegi vor merge pentru a ajuta la curățarea urmelor lăsate de incendiu.
Vezi și FOTO – VIDEO: Incendiul de la Mănăstirea Râmeț a fost stins, după 13 ore. Filmul unei intervenții dificile
Din păcate, nici eu și nici alți colegi care ne-am fi dorit nu am putut participa alături de ei dar au făcut-o acești OAMENI cu suflete mari!

Mă înclin în fața lor și le mulțumesc pentru tot.
PS: Cu siguranță, dacă i-aș fi întrebat, nu erau de acord să <divulg> aceste lucruri dar vreau să știe că suntem atât de mândri de ei! Felicitări dragi camarazi! Cu astfel de oameni România nu moare!”, a scris pe o rețea de socializare maiorul Ovidiu Costea, prim adjunct al inspectorului șef al ISU Alba.
Vezi și VIDEO DRONĂ: INCENDIU la Mănăstirea Râmeț. Arde acoperișul chiliilor pe o suprafață de aproximativ 400-600 de metri pătrați
sursa: Alba24.ro
EVENIMENT
Tinerii cu vârsta sub 21 de ani nu vor putea participa la jocuri de noroc. Legea anti-păcănele, adoptată de Senat
Tinerii cu vârsta sub 21 de ani nu vor putea participa la jocuri de noroc. Senatul a adoptat, luni ”legea anti-păcănele”, prin care vârsta de acces la aceste jocuri a fost majorată de la 18 la 21 de ani. Votul final va fi la Camera Deputaților.
Propunerea vizează protejarea copiilor și tinerilor de efectele jocurilor de noroc. Inițiativa a fost depusă în Parlament în noiembrie 2025.
Proiectul a fost adoptat de Senat cu 96 de voturi pentru, 8 contra și 2 abțineri.
Acesta...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO Alertă la Prefectura Cluj. Sute de cadavre de bizoni, căprioare și cerbi pe câmp la Recea Cristur. Pericol pentru sănătate
Comitetul Local penntru Combaterea Bolilor (CLCB) Cluj se va întruni marți sau miercuri la Prefectură pentru a lua măsuri față de situația înregistrată pe raza comunei Recea Cristur, unde au fost descoperite pe câmp mai multe sute de cadavre de bizoni, căprioare și cerbi.
Prefectul Maria Forna a declarat, luni, pentru Cluj24 că structura organizată la nivelul Prefecturii Cluj are rolul de a gestiona, preveni și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aquapark lângă baza de tratament de la Ocna Mureș. CJ Alba încheie parteneriat cu primăria pentru demararea investiției
Consiliul Județean Alba și Primăria Ocna Mureș încheie un acord de parteneriat pentru demararea investiției de amenajare a unui parc acvatic lângă baza de tratament din localitate.
Sunt actualizate și datele investiției, privind documentația tehnică.
Proiectul ”Refacerea, amenajarea și punerea în valoare a malului stâng al râului Mureș în zona bazei de tratament și agrement Ocna Mureș, pe o suprafață de 5 hectare și construirea unui parc de relaxare și agrement cu...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
O nouă materie opțională în şcolile din țară: „Ora cu şi pentru animale”. Ce vor învăța elevii de clasa a V-a și a VI-a
O nouă materie opțională în şcolile din țară: „Ora cu şi pentru animale”. O nouă materie opțională, destinată elevilor de clasa a V-a și a VI-a, va fi introdusă în școli la nivel național. Este vorba despre „Ora cu și pentru animale”, o disciplină care poate fi predat de orice profesor, indiferent de specializare.
Noua materie oferă un cadru educațional modern prin care elevii pot înțelege relația dintre oameni, animale și mediul înconjurător, dezvoltând...
Citește mai mult pe Alba24.ro
