Connect with us

ACTUALITATE

Numai un da este un da. Spania a adoptat definitiv legea care consideră viol orice act sexual fără consimţământ explicit

Publicat

violenta bataie pixabay 2.jpg

Parlamentul spaniol a adoptat joi forma finală a legii care instituie obligaţia consimţământului explicit pentru un act sexual, în caz contrar acesta poate fi considerat viol conform prevederilor acestei noi legi promovate de guvernul de stânga după un viol colectiv survenit în anul 2018, transmite AFP.

''Ţara noastră înscrie în sfârşit în legislaţia sa consimţământul ca fiind elementul central al relaţiilor noastre sexuale. Femeile nu vor mai trebui să demonstreze că a existat violenţă sau intimidare într-o agresiune pentru ca aceasta să fie recunoscută ca agresiune sexuală'', a declarat ministrul spaniol al egalităţii Irene Montero despre legea supranumită ''numai un da este un da''.

Guvernul de stânga spaniol condus de premierul socialist Pedro Sanchez afirmă că în această chestiune a consimţământului explicit s-a inspirat din Convenţia de la Istanbul a Consiliului Europei pentru combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, convenţie pe care şase state membre ale UE (Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Lituania, Letonia şi Slovacia) nu au ratificat-o, considerând că ea promovează ideologia de gen.

 

Numai un da este un da. Spania a adoptat definitiv legea care consideră viol orice act sexual fără consimţământ explicit: viol colectiv petrecut în anul 2018

Irene Montero a recunoscut că în noua lege s-a inspirat şi dintr-o lege similară adoptată de Suedia, ţară unde în urma aplicării respectivei legi a crescut numărul condamnărilor pentru viol.

Stabilirea consimţământului explicit pentru ca un act sexual să nu fie considerat viol este o practică minoritară în Europa, dar Comisia Europeană a prezentat în luna martie un proiect de directivă prin care urmăreşte să unifice definiţia delictului de viol în toate cele 27 de state membre ale UE, în sensul ca acest delict să fie stabilit pentru orice raport sexual ''neconsimţit'', fără a mai fi nevoie de dovedirea ameninţării sau folosirii forţei.

Guvernul spaniol a motivat adoptarea acestei legi şi printr-un caz de viol colectiv petrecut în anul 2018, aşa-numitul caz al ''haitei'', în urma căruia 5 bărbaţi au fost condamnaţi la 15 ani de închisoare după ce au violat o fată de 18 ani la Pamplona.

Spania este considerată o ţară aflată în avangarda feminismului de la adoptarea în 2004, sub un precedent guvern socialist, a unei legi care introduce diferenţa de gen drept circumstanţă agravantă a violenţelor. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești

Publicat

calendar ortodox 2025: sfântul cuvios antipa de la calapodești

Publicitate

Sfântul Antipa s-a născut în anul 1816, în zona Bacăului, fiind crescut de mama sa care a rămas văduvă. În jurul vârstei de 20 de ani intră ca frate în mănăstirea Căldăruşani. După o perioadă de pregătire în care s-a deprins cu rugăciunea, privegherea, postul şi ascultarea, stareţul l-a tuns în monahism punându-i numele Alipie.

Auzind de la călugării bătrâni din mănăstire despre viaţa „în curăţie trupească şi sufletească,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Sergiu Negulici, expoziție interactivă. Eveniment organizat în cadrul Zilelor Eminescu

Publicat

sergiu negulici, expoziție interactivă. eveniment organizat în cadrul zilelor eminescu

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” invită, în cadrul Zilelor Eminescu, la o expoziție interactivă. Artistul Sergiu Negulici va transforma holul de la etaj al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani într-un spațiu de traversare și tensiune, situat la granița dintre realități aparent incompatibile.

Instalația propusă funcționează ca o fisură între lumi: un spațiu aparent steril, construit din folii de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Expoziția „Cromatici ipoteștene”, de Aurel Azamfirei, la Memorialul Ipotești

Publicat

expoziția „cromatici ipoteștene”, de aurel azamfirei, la memorialul ipotești

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, vernisează expoziția Secvențe ipoteștene a artistului plastic Aurel Azamfirei. Evenimentul face parte din programul Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naționale și va avea loc miercuri, 14 ianuarie 2026, la ora 13:00, în Sala Portaluri a Memorialului Ipotești.

Expoziția Secvențe ipoteștene este parte din proiectul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Autostrăzile A7 și A8, esențiale pentru nord-estul țării, pe lista proiectelor prioritare ale Ministerului Finanțelor

Publicat

Încă 50 de kilometri din autostrada moldovei ar putea fi

Publicitate

Ministerul Finanțelor a publicat lista actualizată a proiectelor de investiții publice semnificative. Documentul centralizează proiectele cu o valoare totală de peste 100 milioane lei, ierarhizate conform metodologiilor de selecție și prioritizare.

Publicarea acestei liste reprezintă un instrument de monitorizare a eficienței cheltuielilor de capital și a impactului acestora în economie.

În prezent, portofoliul monitorizat cuprinde 195 de proiecte, cu o...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe