Connect with us

ACTUALITATE

Număr RECORD de cazuri de COVID-19 înregistrat într-o singură zi, la nivel global

Publicat

coronavirus

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a raportat în ultimele 24 de ore 212.326 noi cazuri de COVID-19 la nivel global, fiind cea mai ridicată cifră de la declanşarea pandemiei, relatează duminică agenţia Xinhua.

Cea mai mare creştere a fost raportată pe continentul american cu 129.772 noi cazuri, potrivit OMS, care subliniază că jumătate dintre noile cazuri înregistrate într-o singură zi au fost raportate în SUA şi Brazilia cu 53.213 de infecţii şi, respectiv, 48.105 noi contagieri. În SUA, totalul numărului de cazuri a ajuns la 2.836.764 de la debutul pandemiei, iar cel al deceselor la 129.657.

Aceste cifre arată totuşi o încetinire a noilor cazuri, comparativ cu cele trei zile precedente, care au marcat toate praguri record, printre care şi cele 57.000 noi cazuri raportate vineri. Însă acest weekend, marcat de sărbătorirea Zilei Naţionale la 4 iulie, ar putea fi motivul acestui recul.

SUA sunt de departe cea mai afectată ţară din lume, preşedintele SUA, Donald Trump, arătând sâmbătă din nou cu degetul spre China, de unde a pornit noul coronavirus, reiterând că va trebui "să dea socoteală", pentru actuala situaţie şi a "lăudat" răspunsul dat de Administraţia sa la gestionarea pandemiei.

Asia de Sud-Est, a doua mare regiune a lumii, a raportat 27.947 noi cazuri şi 534 de decese în ultimele 24 de ore.

O altă ţară afectată de noul coronavirus este Mexic, care a înregistrat 523 de decese în ultimele 24 de ore, care a ridicat bilanţul total al victimelor la 30.366, depăşind astfel Franţa şi devenind a cincea ţară cu cel mai mare număr de morţi din întreaga lume.

Ministerul Sănătăţii din Mexic a raportat de asemenea 6.914 noi contagieri şi un total de 252.165 de cazuri confirmate.

Potrivit ministrului adjunct al sănătăţii, Hugo Lopez Gatell, numărul actual al infectărilor este însă probabil mai mare. Reprezentanţi ai societăţii civile au contestat cifrele raportate de guvern, precizând de exemplu că în data de 19 iunie au murit de două ori mai multe persoane decât cele raportate de autorităţi. O informaţie care nu a putut fi imediat verificată de Reuters.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Salariul minim brut va crește la 4.325 de lei de la 1 iulie 2026. Aproape 1,76 milioane de salariați vor beneficia de majorare

Publicat

salariul minim brut va crește la 4.325 de lei de

Publicitate

Ministerul Muncii a publicat, vineri, proiectul de hotărâre privind majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care urmează să intre în vigoare la 1 iulie 2026. Potrivit documentului, salariul minim brut va ajunge la 4.325 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 6,8% față de nivelul aplicabil în luna iunie 2026, scrie alba24.ro.

Conform notei de fundamentare care însoțește proiectul, aproape 1,76 milioane de salariați vor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ceața a acoperit Municipalul, CFR Cluj a dat lovitura: FC Botoșani, prima înfrângere a sezonului

Publicat

ceața a acoperit municipalul, cfr cluj a dat lovitura: fc

Publicitate

Pe o ceață deasă, care a pus serioase probleme de vizibilitate, FC Botoșani a suferit prima înfrângere din actualul sezon de Superligă. Formația pregătită de Leo Grozavu a cedat luni seară, pe Stadionul Municipal, scor 0-1, în fața vicecampioanei CFR Cluj, într-un meci care a deschis ultima rundă a anului competițional.

Unica reușită a partidei a venit foarte devreme. În minutul 5, Păun a trimis un șut precis, aproape de vinclu, profitând de o...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

O nouă porțiune din Autostrada A7 se deschide înainte de Crăciun: Românii vor circula și pe tronsonul Focșani–Adjud, anunță Sorin Grindeanu

Publicat

o nouă porțiune din autostrada a7 se deschide înainte de

Publicitate

Românii vor putea circula pe încă o porțiune din autostrada Moldovei A7 chiar înainte de Crăciun. Anunțul a fost făcut de Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților și fost ministru al Transporturilor, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, lucrările la sectorul de autostradă dintre Focșani și Adjud sunt pe ultima sută de metri, iar deschiderea circulației este deja planificată în aceste zile. Noul tronson...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bucuria de a bucura: Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Miorcani au organizat un Târg de Crăciun pentru Masa Bucuriei cu suflet mare

Publicat

bucuria de a bucura: elevii Școlii gimnaziale nr. 2 miorcani

Publicitate

Școala Gimnazială Nr. 2 Miorcani a fost cuprinsă astăzi, 19 decembrie 2025, de emoție, culoare și glasuri cristaline, odată cu organizarea Târgului de Crăciun „Bucuria de a bucura!”. Pentru o zi, elevii au devenit negustori ai faptelor bune, punând în vânzare obiecte realizate cu migală, creativitate și multă dăruire.

Scopul evenimentului a fost unul nobil: sprijinirea proiectului „Masa Bucuriei”, un demers inițiat și coordonat de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe