Connect with us

ACTUALITATE

Numărul cazurilor COVID a crescut cu 30% în valul trei față de valul doi

Published

on

Oricât de multe paturi de terapie intensivă s-ar crea, ele se vor ocupa instantaneu, spune șeful UPU SMURD București, dr. Bogdan Opriță, care atrage atenția că în valul trei numărul pacienților COVID-19 este cu 30% mai mare ca în valul doi și cei mai mulți dezvoltă forme grave.

Bogdan Opriță, medicul șef al UPU – SMURD București, a declarat, duminică, faptul că aceste recorduri negative care vin după alte recorduri negative în privința cazurilor de COVID-19 nu arată nimic altceva decât că la un moment dat s-ar putea ca, dacă numărul pacienților crește, să nu mai putem să avem paturi de terapie intensivă sau paturi cu oxigen.

„Avem o creștere cu 30% față de perioada similară din valul 2. Caracteristica pe care toată lumea trebuie să o înțeleagă este că dacă în valul 2 undeva la 50% din pacienți aveau forme ușoare și puteau să meargă la domiciliu, acum cu greu dăm drumul la 10% din pacienți. Mai toți pacienții au nevoie de oxigen și au nevoie de oxigen în debit mare. Avem nevoie nu numai de paturi. Avem nevoie de echipamente pe care, datorită sprijinului DSU, le-am avut. Dar mai contează și resursa umană”, a spus dr. Opriță.

Acesta precizează că a avut colegi care a venit și i-au spus în față: „Șefule, dă-mi și mie două zile de concediu. Nu vreau decât să dorm. Nu mai pot”.

„Resursa umană este limitată și dacă ajungem să o forțăm poate fi pusă în situația de a nu mai face față”, spune șeful UPU SMURD București.

Medicul Bogdan Opriță mai spune că o altă caracteristică actuală este că și numărul pacienților non-COVID a crescut și el cu 50% în același timp cu creșterea cazurilor de COVID-19.

„Ordinul MS stabilește foarte clar că trebuie să îngrijim ambele categorii de pacienți, astfel încât oricâte paturi la ATI am face noi, ele se vor umple. Noi la spital (...) de la 10 paturi am ajuns la 19. S-au umplut instantaneu. În secția de Boli Interne există 30 de paturi, dar numărul pacienților care ajung să fie admiși în secția de terapie intensivă, dincolo de cei care stau în mod normal în UPU cu mult peste numărul posturilor de lucru din zona roșie, este destul de mare”, adaugă dr. Opriță.

Acesta face apel la populație să colaboreze cu cadrele medicale pentru a reușit, împreună să pună capăt pandemiei.

„Până când nu va exista o colaborare din partea populației, oricât de multe măsuri am lua nu vom putea să ieșim la liman. Trebuie să înțelegeți că avem o capacitate limitată și că nu putem să ne dezvoltăm la infinit. (...) Până în momentul în care populația nu a colaborat (la celelalte pandemii din lume - n.r.) și nu s-a organizat în sensul bun al cuvântului, de a pune stavilă anumitor lucruri care nu sunt ok în societate, nu s-a obținut un răspuns pozitiv. De aceea eu fac apel la populație să participe la acest efort comun, să se vaccineze. Vaccinul ne-a adus un lucru pe care poate nu îl înțelegeți: peste 80% după datele furnizate de cei care se ocupă de vaccinare din populația peste 65 de ani sau cu comorbidități s-a vaccinat. În acest moment nu mai avem astfel de pacienți. Reversul medaliei este că scăzut vârsta la persoanele tinere și sănătoase. Dar pe măsură ce aceste persoane vor fi vaccinate lucrurile vor începe poate să se stingă. Încă o dovadă a eficienței vaccinării”, precizează dr. Bogdan Opriță.

 

(sursa: Mediafax)

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Paradă planetară: Aliniere rară a planetelor în februarie. Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute

Published

on

paradă planetară: aliniere rară a planetelor în februarie. mercur, venus,

Publicitate

Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.

Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan, informează alba24.ro. În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

VIDEO: „Măștile poetice”, activitate cultural-educativă la Liceul „Regina Maria” Dorohoi

Published

on

video: „măștile poetice”, activitate cultural educativă la liceul „regina maria” dorohoi

Publicitate

La Liceul „Regina Maria” Dorohoi s-a desfășurat activitatea din cadrul proiectului „Sfert de oră de lectură: Constantin Abăluță – Măștile poetice”, demers educațional care a îmbinat lectura expresivă cu acompaniamentul muzical.

Sub coordonarea profesoarei  Paraschiva-Cezarica Șmocot, elevii au explorat creația poetului Constantin Abăluță, punând în valoare valențele tematice și expresive ale volumului „Măștile poetice”....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu. Ce spune directorul CNAIR

Published

on

Încep lucrările la un nou tunel pe autostrada a1 sibiu pitești,

Publicitate

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu, a anunțat sâmbătă directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, relatează alba24.ro

„Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Botoșani: Un fost magistrat dă în judecată Universitatea București pentru a obține actele de studii ale președintelui

Published

on

tânăr din municipiul botoșani, arestat la domiciliu pentru încălcarea ordinului

Publicitate

O fostă judecătoare din Botoșani a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui Nicușor Dan.

Lăcrămioara Axinte, aflată acum la pensie, a depus, în această săptămână, la Tribunalul Botoșani, instanță la care a activat, o solicitare de comunicare de informații de interes public în baza Legii 544/2001.

Acțiunea în instanță a fost declanșată după ce fostul judecător a fost nemulțumit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading