Connect with us

ACTUALITATE

Numărul cazurilor de COVID-19 din Marea Britanie, aproape de record

Publicat

sursa foto: pixabay

07Numărul cazurilor de COVID-19 din Regatul Unit, unde au fost ridicate majoritatea restricţiilor, se apropie de un record în contextul unei relative indiferenţe, conform estimărilor publicate vineri, informează AFP.

Pe baza unui eşantion reprezentativ al populaţiei, Biroul Naţional de Statistică (ONS) din Marea Britanie a estimat că 4,26 milioane de persoane au fost infectate cu virusul săptămâna trecută, comparativ cu 4,3 milioane în prima săptămână a anului, valoarea maximă atinsă de la începutul pandemiei, la o populaţie de 67 de milioane de locuitori.

Subliniind rolul sub-variantei BA.2 a Omicron, mai contagioasă, în recrudescenţa bruscă a epidemiei, ONS a estimat că una din 16 persoane din Anglia a fost afectată de virus. Proporţia este aceeaşi pentru Ţara Galilor, în timp ce raportul este de 1 la 17 în Irlanda de Nord şi de 1 la 11 în Scoţia.

Regatul Unit se numără printre statele europene care, în opinia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), şi-au ridicat "prea brusc" măsurile pentru combaterea răspândirii virusului şi se confruntă cu o creştere bruscă a numărului de cazuri de infectare sub efectul sub-variantei BA.2.

Potrivit epidemiologilor, această recrudescenţă se explică în special prin predominanţa actuală a sub-variantei BA.2 a Omicron, cu aproximativ 30% mai contagioasă - dar nu mai periculoasă - comparativ cu predecesoarea sa, BA.1.

După un val puternic de la sfârşitul lunii decembrie, restricţiile anti-COVID-19 au fost ridicate în ultimele săptămâni în Anglia

După un val puternic de la sfârşitul lunii decembrie, restricţiile anti-COVID-19 au fost ridicate în ultimele săptămâni în Anglia, inclusiv obligativitatea izolării în cazul unui test pozitiv. Restricţiile au fost reduse considerabil în alte ţări, însă purtarea măştii în spaţiile închise rămâne obligatorie în Scoţia şi, până luni, în Ţara Galilor.

Spre deosebire de ultimul val, autorităţile nu se arată dispuse să adopte nicio măsură, iar actualul focar se desfăşoară într-o relativă indiferenţă a publicului, ştirile fiind dominate de războiul din Ucraina şi scăderea puterii de cumpărare.

În Anglia, cei mai vulnerabili pot beneficia de o a patra doză de vaccin, începând de luni.

Numărul pacienţilor internaţi cu COVID-19 este în creştere, însă potrivit ultimelor date de la serviciul de sănătate, majoritatea sunt internaţi pentru alte patologii.

De la începutul pandemiei, Regatul Unit, care se numără printre cele mai puternic afectate ţări, a înregistrat peste 164.000 de decese în interval de 28 de zile de la un test pozitiv. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfânta Cuvioasă Melania Romana

Publicat

calendar ortodox 2025: sfânta cuvioasă melania romana

Publicitate

Sfânta Cuvioasă Melania Romana – 31 decembie

 

Sfânta Melania a trăit pe vremea împăratului Honoriu (Flavius Honorius, 384-423). Purtând numele bunicii dinspre tată, Sfânta Melania s-a născut într-o familie din înalta societate, posesoare a unei averi imense. Părinții ei, Valerius Publicola și Caeionia Albina, făceau parte din oamenii de vază din senatul romanilor. Ei au avut doi copii: un fiu pe care l-au pierdut și o singura fiica: pe...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Câți kilometri de drum de mare viteză s-au construit în 2025. Autostrada Moldovei, proiectul-cheie

Publicat

câți kilometri de drum de mare viteză s au construit în

Publicitate

Rețeaua de drumuri de mare viteză din România s-a extins semnificativ în anul 2025, cu 146 de kilometri noi de autostradă și drum expres, iar pentru anul 2026 autoritățile anunță deschiderea altor 255 de kilometri, potrivit datelor oficiale, relatează agerpres.ro.

Un moment important a fost consemnat pe final de an, înainte de Ajunul Crăciunului, când au fost dați în folosință aproximativ 50 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7), pe sectorul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Primul proiect major al noii administrații din comuna Mihai Eminescu: Contract de aproape 2 milioane de lei pentru iluminatul public

Publicat

primul proiect major al noii administrații din comuna mihai eminescu:

Publicitate

Noua administrașie publică din comuna Mihai Eminescu a anunțat astăzi că marchează un moment important pentru comunitate, după ce noul primar, Alecu-Gireadă Andreea-Cristina, a semnat primul contract de finanțare de la preluarea mandatului.

Este vorba despre un contract încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu, care vizează obiectivul „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal – Etapa III, comuna Mihai Eminescu, județul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Datinile de iarnă scot Vorona în stradă: Festival cu măști și alaiuri, chiar în ultima zi din anul 2025

Publicat

datinile de iarnă scot vorona în stradă: festival cu măști

Publicitate

Comuna Vorona va găzdui, miercuri, 31 decembrie 2025, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale sfârșitului de an: Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă, manifestare dedicată tradițiilor populare de Anul Nou.

După cum a anunțat primarul comunei Vorona, Sergiu Dascălu, evenimentul va avea loc în Piața Comunală Vorona, începând cu ora 10:00, și este organizat de Primăria Comunei Vorona, în parteneriat cu SC Prodalcom SA Vorona, Liceul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe