Connect with us

EVENIMENT

Numărul infracţiunilor comise pe litoral în sezonul estival, în scădere faţă de anul trecut

Publicat

Numărul faptelor de natură judiciară constatate pe litoralul Mării Negre în acest sezon estival, în timpul acţiunilor permanente ale poliţiştilor realizate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, a scăzut cu 12,5% faţă de cel din vara trecută, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

În perioada 1 iulie - 6 septembrie, poliţiştii au aplanat 534 de stări conflictuale, au soluţionat 308 reclamaţii, petiţii şi scrisori ale cetăţenilor, au efectuat controale la peste 420 de locuri de cazare pentru turişti şi au intervenit la 4.367 de apeluri directe şi prin serviciul 112.

"Pentru combaterea faptelor cu violenţă, poliţiştii au efectuat 76 de acţiuni, fiind constatate 501 infracţiuni şi aplicate 2.647 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 920.000 de lei. Pe linia sistemelor de pază, au fost organizate 17 acţiuni, fiind aplicate 52 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 169.100 de lei", se arată în comunicatul IGPR.

Poliţiştii au aplicat 6.837 de sancţiuni contravenţionale

De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 6.837 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 3 milioane de lei, dintre care 2.516 sancţiuni pentru nerespectarea limitei de viteză.

"În urma acţiunilor din teren şi a activităţilor preventive şi de informare, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020, au fost înregistrate cu 12,5% mai puţine infracţiuni judiciare (furturi din auto, furturi din spaţii de cazare, din societăţi comerciale, furturi din buzunare, genţi, loviri, fapte de distrugere, tâlhărie, vătămare corporală şi înşelăciuni)", precizează IGPR.

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au acţionat împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa şi au verificat 296 de societăţi comerciale, în timpul controalelor fiind constatate 35 de infracţiuni şi aplicate 160 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 528.500 de lei.

La acţiunile de pe litoral au mai participat 200 de poliţişti detaşaţi din teritoriu, suplimentar faţă de dispozitivul curent.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Apel video la 112, în premieră în Europa: Nou sistem de localizare a apelantului, implementat de STS

Publicat

apel video la 112, în premieră în europa: nou sistem

Apel video la 112, în premieră în Europa: Serviciul de Telecomunicații Speciale a prezentat un nou sistem de localizare a apelantului la numărul 112, dar și o opțiune pentru persoanele cu deficiențe de auz de a solicita serviciile de urgență.

În acest moment, în România sunt implementate cinci metode de localizare a apelurilor de urgență: două prin rețeaua de telefonie mobilă și trei la nivelul aparatului de comunicații mobile, potrivit Radio România Actualități.

Iar în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

BCU Cluj salvează o colecție de ziare vechi prin înghețare și liofilizare. Consiliere a Institutului „Horia Hulubei” Măgurele

Publicat

bcu ziare 1.jpeg






Biblioteca Centrală Universitară (BCU) din Cluj-Napoca este într-o amplă acțiune de salvare a unor ziare vechi, care au fost afectate în urma unui accident nefericit după ce o defecțiune la o coloană de hidrant a afectat cu apă aproximativ 200 de publicații.

Un incident nefericit într-un proiect PNRR de 45 de milioane de lei

„În data de 26 ianuarie 2026, în jurul orei 15.30, a fost depistată o...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Pompierii din Alba Iulia au salvat o pisică blocată într-un copac

Publicat

foto: pompierii din alba iulia au salvat o pisică blocată

Pompierii din Alba Iulia au fost solicitați să intervină miercuri, 11 februarie, în jurul orei 17.00 pe strada Cloșca din oraș. 

Obiectul intervenției a fost unul mai atipic, dar care a necesitat prezența pompierilor militari. O pisică a rămas blocată în copac. 

Potrivit reprezentanților ISU Alba, la sosirea echipajelor de intervenție, lesa pisicii era blocată între crengile unui copac. Derpt urmare, un pompier s-a urcat pe o scară extensibilă până a ajuns la pisică.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: INCENDIU la Blaj. Un autoturism a luat foc, pe o stradă din municipiu

Publicat

foto: incendiu la blaj. un autoturism a luat foc, pe

Un autoturism a luat foc miercuri după-amiaza, pe o stradă din municipiul Blaj.

Update, ora 14:10 - Potrivit ISU Alba, incendiul a fost stins.

Potrivit ISU Alba, Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism în municipiul Blaj, strada Eroilor, fără victime.

Pompierii intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.






...
Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe