Connect with us

ACTUALITATE

Numărul locurilor de muncă în septembrie, în creştere cu 26% faţă de anul trecut

Publicat

Peste 38.000 de noi locuri de muncă au fost create pe piaţa muncii în luna septembrie a acestui an, în creştere cu 26% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, arată datele unei platforme de recrutare.

"Peste 38.000 de noi locuri de muncă au fost create pe piaţa muncii în luna septembrie a acestui an, numărul fiind în creştere cu 26% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor eJobs România, cea mai mare platformă de recrutare din ţară. Vorbim de o creştere inclusiv faţă de 2019, cu 19 procente, an în care, aşa cum ştim, piaţa muncii trecea printr-un adevărat boom", se arată într-un comunicat al platformei de recrutare transmis luni AGERPRES.

Cele mai multe locuri de muncă disponibile în septembrie 2021 au fost publicate de angajatorii din Capitală (peste 16.000). Următoarele clasate, Timişoara, Cluj-Napoca şi Braşov, au depăşit din nou Bucureştiul la oferta cumulată de joburi, cu peste 17.000 de noi locuri de muncă disponibile în acelaşi interval de timp.

Domeniile pentru care s-au căutat cei mai mulţi angajaţi

Domeniile pentru care s-au căutat cei mai mulţi angajaţi au fost Retail, Transport/Logistică, Prestări servicii, Industria alimentară şi IT/Telecom, fiecare dintre acestea având deschise peste 4.000 de poziţii noi în luna septembrie.

"Lunile de toamnă, în general, sunt perioade în care piaţa muncii îşi dă un restart după concediile de vară şi în care sunt lansate tot mai multe proiecte care necesită întregirea echipelor. În 2021, pe întreg parcursul anului au fost înregistrate recorduri în ceea ce priveşte numărul de noi locuri de muncă apărute şi chiar şi vara a fost una atipică, cu o ofertă de joburi ieşită din tipare.

Cu atât mai mult, ţinând cont de toate aceste recorduri, ne bucurăm să vedem că trendul se menţine crescător şi că şi acest sezon a debutat în forţă", spune Roxana Drăghici, Head of Sales eJobs România.

Cei mai căutaţi candidaţi de pe piaţa muncii

În ceea ce priveşte cei mai căutaţi candidaţi de pe piaţa muncii, aceştia sunt, în continuare, absolvenţii cu studii superioare. Pentru ei, luna trecută au fost create aproape 29.000 de locuri de muncă. În plus, din totalul locurilor de muncă apărute în septembrie, 5,8% au fost remote, în creştere faţă de septembrie 2019, când acestea reprezentau doar 1,3% din întreaga ofertă de angajare şi chiar şi faţă de 2020, când totalizau 4,2% din numărul total de joburi.

Şi interesul candidaţilor pentru găsirea unui nou loc de muncă rămâne ridicat la început de sezon, joburile postate de către angajatori atrăgând, în total, peste 1,1 milioane de aplicări din partea acestora. Se observă un interes ridicat pentru joburile remote şi din partea candidaţilor, 12,8% dintre aplicări fiind pentru astfel de locuri de muncă, în creştere faţă de septembrie 2019 (când totalizau doar 1,3% din aplicări) şi chiar faţă de 2020 (când atrăgeau 9,6% din candidaturi).

Interesul candidaţilor pentru joburile în afară rămâne scăzut

Pe de altă parte, interesul candidaţilor pentru joburile în afară rămâne scăzut (doar 1,2% din totalul de aplicări). Şi interesul pentru locurile de muncă în sistem de freelancing rămâne la un minim istoric în luna septembrie, atrăgând sub 1% dintre aplicări. Peste 900.000 din totalul de aplicări înregistrate de eJobs România au fost pentru locurile de muncă full-time.

"Avem semnale pozitive din piaţa muncii în ceea ce priveşte menţinerea unui trend ascendent de angajări.

Atât companiile, cât şi candidaţii se vor adapta la noile condiţii de lucru

În următoarele luni e posibil să simţim o uşoară domolire a ritmului de creştere şi totul e strâns legat de cum va evolua situaţia sanitară şi ce restricţii noi se vor impune. Cu toate acestea, o mare parte dintre angajatori sunt deja pregătiţi pentru munca de la distanţă şi vor continua să recruteze. Astfel, indiferent de context, atât companiile, cât şi candidaţii se vor adapta la noile condiţii de lucru", spune Roxana Drăghici.

În acest moment, aproape 35.000 de locuri de muncă pentru România şi străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi liderul pieţei locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia. Platforma are peste 4 milioane de CV-uri şi mai mult de 1,3 milioane de aplicări lunare, ceea ce constituie, potrivit comunicatului citat, cea mai mare bază de candidaţi activi din România. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Recomandări pentru protejarea instalațiilor de apă împotriva înghețului. Ce trebuie să facă cetățenii

Publicat

recomandări pentru protejarea instalațiilor de apă împotriva înghețului. ce trebuie

Publicitate

Recomandări pentru protejarea instalațiilor de apă împotriva înghețului. Având în vedere temperaturile foarte scăzute prognozte pentru perioada imediat următoare, operatorul le reamintește consumatorilor principalele măsuri pe care aceștia trebuie să le ia pentru a preveni înghețarea instalațiilor de apă (conducte, contoare, robineți, etc.), scrie alba24.ro.

Sfaturi pentru cetățeni:

  • nu închideţi complet căldura atunci când este frig,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO&VIDEO: Șapte adulți și trei copii, salvați după o noapte de intervenții ale pompierilor botoșăneni

Publicat

foto&video: Șapte adulți și trei copii, salvați după o noapte

Publicitate

Zece persoane, printre care și trei copii, au avut nevoie de sprijinul pompierilor pentru a-și putea continua deplasarea, după ce au rămas înzăpezite cu autoturismele.

Prima intervenție a avut loc pe drumul dintre localitățile Ripiceni și Stânca, unde un autoturism în care se aflau doi adulți și un copil a ajuns în șanțul de pe marginea carosabilului, din cauza stratului de zăpadă depus. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Mucenic Polieuct

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul mucenic polieuct

Publicitate

Cetatea armeană Melitina a fost scăldată în sângele creștinilor, asemenea întregii Armenii. Întâiul sânge vărsat pentru Hristos în cetatea aceasta a fost al Sfântului Polieuct în anul 259, în vremea stăpânirii lui Valerian.

În Melitina se aflau doi prieteni: Nearh și Polieuct. Amândoi erau căpetenii de oaste, Nearh era creștin, iar Polieuct era încă păgân, însă plin de fapte bune. Când împăratul trimise porunca prigonirii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Viscolul a pus județul Botoșani pe jar: Ambulanță blocată, mașini înzăpezite și intervenții în lanț ale pompierilor

Publicat

viscolul a pus județul botoșani pe jar: ambulanță blocată, mașini

Publicitate

De la intrarea în vigoare a atenționării meteorologice de tip Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic, pompierii și echipajele de intervenție din județul Botoșani au fost solicitați în mai multe situații critice, generate de condițiile meteo severe.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, la Dispeceratul Integrat ISU – SAJ Botoșani au fost înregistrate șapte apeluri de urgență prin 112....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe