Connect with us

ACTUALITATE

Numărul sacrificărilor a scăzut la toate speciile de animale şi păsări, în iulie

Published

on

vaci

Numărul sacrificărilor a scăzut la toate speciile de animale şi păsări, greutatea în carcasă a crescut la porcine şi la păsări, iar la bovine şi la ovine şi caprine a scăzut în luna iulie comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.

Potrivit INS, faţă de luna iunie 2021, numărul sacrificărilor a crescut la porcine, la ovine şi caprine şi la păsări, iar la bovine a scăzut. Totodată, greutatea în carcasă a crescut la ovine şi caprine şi la păsări, iar la bovine şi la porcine a scăzut.

Conform statisticii, în luna iulie 2021 numărul bovinelor sacrificate a scăzut cu 16%, iar greutatea în carcasă s-a diminuat cu 16,8% faţă de aceeaşi lună din 2020. Raportat la luna iunie a acestui an, numărul bovinelor sacrificate a scăzut cu 4,5%, iar greutatea în carcasă cu 9,1%.

La specia porcine, în luna iulie s-au sacrificat cu 1,5% mai puţine animale, în timp ce producţia de carne de porc consemnată a fost cu 1% mai mare faţă de iulie 2020. Comparativ cu luna anterioară, sacrificările au crescut cu 1,6%, iar producţia de carne de porc a fost cu 2,3% mai mică.

În ceea ce priveşte sacrificarea ovinelor şi caprinelor, datele INS arată o scădere cu 5% faţă de iulie 2020

În ceea ce priveşte sacrificarea ovinelor şi caprinelor, datele INS arată o scădere cu 5% faţă de iulie 2020, greutatea în carcasă fiind cu 13,2% mai mică. Comparativ cu luna anterioară, sacrificările au crescut cu 1,6%, iar greutatea în carcasă cu 3,6%.

Potrivit datelor INS, sacrificările de păsări au scăzut cu 1,2%, iar producţia de carne a crescut cu 4% faţă de iulie 2020, în timp ce, raportat la luna precedentă, sacrificările au urcat cu 2,7%, iar greutatea în carcasă a crescut cu 2,5%.

Greutatea medie în carcasă consemnată în luna iulie 2021 a fost de 161 kilograme la bovine, 89,2 kilograme la porcine, 12,6 kilograme la ovine/caprine şi 1,6 kilograme la păsări.

INS precizează că datele lunare privind sacrificările totale de animale şi păsări sunt obţinute prin însumarea datelor provenite din cercetarea statistică lunară pentru unităţile industriale specializate (abatoare), care furnizează date privind producţia de carne (numărul de capete sacrificate, greutatea în viu şi greutatea în carcasă a acestora).

Cercetarea statistică este de tip exhaustiv

Cercetarea statistică este de tip exhaustiv (datele se colectează de la circa 200 de operatori economici) şi se adresează tuturor întreprinderilor din întreaga ţară care au activitate principală sau secundară "Producţia şi conservarea cărnii". De asemenea, sunt folosite şi estimări ale sacrificărilor din afara abatoarelor, respectiv numărul de animale şi păsări sacrificate şi greutatea în viu a acestora realizate de specialiştii direcţiilor agricole judeţene ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Greutatea medie în carcasă reprezintă raportul dintre greutatea în carcasă totală şi numărul de animale sau păsări sacrificate.

Agerpres

sursa foto: insse.ro

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Pamfil și cei împreună cu dânsul

Published

on

calendar ortodox 2026: sfântul sfințit mucenic pamfil și cei împreună

Sfântul Mucenic Pamfil s-a născut într-o familie nobilă în Berit de astăzi. A studiat la celebra școală filosofică din Alexandria. Pe lângă pregătirea administrativă, literară și filosofică, fiind un foarte bun cunoscător al Scripturii și al tâlcuirilor biblice. „În ce privește cunoștința dumnezeiască și Sfintele Scripturi, ne relatează Eusebiu de Cezareea, el dobândise, ca să nu spun ceva prea exagerat, o astfel de destoinicie cum nu avea nimeni dintre cei din vremea aceea.” Aplecarea sa spre studiul biblic este explicată și prin...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

FOTO: Incendiu violent la Șendriceni! O clădire în care se aflau adăpostul pentru animale, depozitul de furaje și o magazie a fost cuprinsă de flăcări

Published

on

foto: incendiu violent la Șendriceni! o clădire în care se

Un incendiu violent s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Horlăceni. O clădire în care se aflau adăpostul pentru animale, depozitul de furaje și o magazie a fost cuprinsă de flăcări.

Publicitate

Alarma a fost dată chiar de proprietar, care a fost trezit de zgomotul produs de incendiu.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și cei ai Serviciului...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații

Published

on

zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.

Publicitate

Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 15 februarie 2026

Published

on

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 15 februarie 2026

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Publicitate

Numerele extrase, 15 februarie 2026:

Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35

Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33

Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18

Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5

Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3

Publicitate

Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading