Connect with us

ACTUALITATE

Numeroase victime în urma atacului din Copenhaga. Autorul este în detenţie

Published

on

atac copenhaga

Numeroase persoane au fost ucise sau rănite în urma atacului armat din Copenhaga, iar autorităţile au arestat un suspect şi continuă operaţiunile în mai multe zone pentru capturarea eventualilor complici.

"Atacul s-a soldat cu moartea unor persoane şi rănirea altora", a declarat şeful Poliţiei din Copenhaga, Søren Thomassen, într-o conferinţă de presă. El nu a oferit un bilanţ exact al victimelor.

"Individul arestat este un danez în vârstă de 22 de ani", a precizat oficialul danez, citat de postul TV2.

Şeful Poliţiei a precizat că deocamdată nu se cunoaşte motivul atacului. Poliţia este în stare de alertă şi verifică mai multe locaţii din Copenhaga pentru arestarea eventualilor complici. "În acest moment, nu cunoaştem motivul atacului. Prezenţa agenţilor este masivă în tot oraşul Copenhaga", a subliniat şeful Poliţiei, precizând că nu este exclusă ipoteza unui act terorist.

"Poliţia se consultă cu serviciile de informaţii. Până nu vom şti sigur că nu au existat complici, vom continua operaţiunile de căutare şi chiar le vom intensifica", a dat asigurări şeful Poliţiei.

Spitalul Universitar din Copenhaga a confirmat primirea a trei persoane care prezintă plăgi produse prin împuşcare. Una dintre persoanele rănite este în stare critică.

Primăria din Copenhaga a activat o celulă de criză pentru a aplica urgent măsuri de securitate în oraş.

(sursa: Mediafax)

sursa foto: captură video Youtube / corona 2020

 

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Paradă planetară: Aliniere rară a planetelor în februarie. Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute

Published

on

paradă planetară: aliniere rară a planetelor în februarie. mercur, venus,

Publicitate

Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.

Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan, informează alba24.ro. În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

VIDEO: „Măștile poetice”, activitate cultural-educativă la Liceul „Regina Maria” Dorohoi

Published

on

video: „măștile poetice”, activitate cultural educativă la liceul „regina maria” dorohoi

Publicitate

La Liceul „Regina Maria” Dorohoi s-a desfășurat activitatea din cadrul proiectului „Sfert de oră de lectură: Constantin Abăluță – Măștile poetice”, demers educațional care a îmbinat lectura expresivă cu acompaniamentul muzical.

Sub coordonarea profesoarei  Paraschiva-Cezarica Șmocot, elevii au explorat creația poetului Constantin Abăluță, punând în valoare valențele tematice și expresive ale volumului „Măștile poetice”....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu. Ce spune directorul CNAIR

Published

on

Încep lucrările la un nou tunel pe autostrada a1 sibiu pitești,

Publicitate

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu, a anunțat sâmbătă directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, relatează alba24.ro

„Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Botoșani: Un fost magistrat dă în judecată Universitatea București pentru a obține actele de studii ale președintelui

Published

on

tânăr din municipiul botoșani, arestat la domiciliu pentru încălcarea ordinului

Publicitate

O fostă judecătoare din Botoșani a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui Nicușor Dan.

Lăcrămioara Axinte, aflată acum la pensie, a depus, în această săptămână, la Tribunalul Botoșani, instanță la care a activat, o solicitare de comunicare de informații de interes public în baza Legii 544/2001.

Acțiunea în instanță a fost declanșată după ce fostul judecător a fost nemulțumit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading