EVENIMENT
O adolescentă de 17 ani din județul Argeș a anunţat la 112 că e sechestrată. Ce a urmat
O fată de 17 ani din Argeș a anunţat la 112 că este ținută închisă, după care a închis telefonul. Poliţiştii au găsit-o în afara oricărui pericol și au amendat-o.
Polițiștii din Câmpulung, județul Argeș, au fost alertați pe 19 august, la 112, de către o fată, prin care aceasta cerea ajutor deoarece o persoană nu îi mai permite să plece.
Imediat, apelul a fost întrerupt, iar telefonul a fost închis.
„Deși persoana care a apelat la 112 nu a oferit date suplimentare privind identitatea ei sau locația în care se află ori împrejurarea în care ar fi lipsită de libertate, în urma activităților desfășurate, a fost localizată zona de unde a fost inițiat apelul, respectiv localitatea Bughea de Sus, și au fost desfășurate o serie de activități prin care a fost identificată persoana care a inițiat apelul, o minoră de 17 ani, din Bughea de Sus”, transmite IPJ Argeș.
Fata a recunoscut că a apelat 112, nefiind într-o stare iminentă de pericol, după care a închis telefonul, nefiind victima vreunei infracțiuni.
A fost amendată cu 4.000 de lei pentru apelare abuzivă prin SNUAU.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
Clujeanca de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina. Locul ocupat de Sofia Moldovan la slalom uriaș
Clujeanca Sofia Moldovan, eleva de 17 ani a Liceului ”Waldorf”, a participat, duminică, în premieră, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina, la proba de slalom uriaș.
Schioarea a intrat în prima manșă de pe locul 60 din 76 de concurente înscrise, și s-a clasat pe locul 56 cu timpul de 1:12.46.
În cea de-a doua manșă, Sofia a recuperat din timp și s-a clasat la final pe locul 46 cu un timp...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO Modernizarea și dezvoltarea ISU Alba continuă. A fost turnat un covor asfaltic și modernizate și dotate spațiile de lucru
Cu ocazia festivităților prilejuite de sfințirea sediului ISU Alba și a troiței amplasate în curtea unității a mai fost marcat un moment important pentru instituție, respectiv finalizarea unor proiecte de modernizare și îmbunătățire a condițiilor de muncă atât la sediul inspectoratului, cât și la sediul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia.
Proiectele respective au avut ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă, cazare și pregătire a personalului și au constat, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cât costă să fii student în Alba Iulia în 2026: chirii, transport și cheltuieli lunare. Comparație cu un centru universitar mare
Cât costă să fii student în Alba Iulia: Viața de student în Alba Iulia poate fi mai accesibilă decât în marile centre universitare ale României, dar costurile cu chirie, mâncare, transport și utilități încă pot pune presiune pe bugetul celor care își încep studiile aici.
Cu prețuri diferite față de orașele mari, dar și provocări proprii, întrebarea rămâne: cât te costă, de fapt, un an de studiu în Alba Iulia?
În Alba Iulia, oferta de învățământ superior este...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Tânărul de 26 de ani care l-ar fi omorât pe româno-americanul Gheorghe Chindriș, a fost arestat duminică, printr-o decizie a Tribunalului Cluj.
Tânărul voia să fie în arest la domiciliu
„În temeiul art. 226 Cod proc. pen. raportat la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin. 1 şi 3 Cod proc. pen., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în dosar nr. 86/186/P/2026 şi, în consecinţă:...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
