EVENIMENT
O adolescentă răpită și violată, salvată cu ajutorul aplicaţiei Snapchat
O adolescentă de 14 ani care fusese drogată şi răpită a fost localizată şi salvată de poliţie în San José, nordul Californiei, datorită aplicaţiei Snapchat pe care o avea instalată pe telefon, relatează AFP
''Victima folosise contul de Snapchat pentru a-şi anunţa prietenii că fusese răpită şi nu ştia unde se află. Prietenii victimei au localizat-o folosind aplicaţia Snapchat şi au cerut ajutor'', a explicat vineri, într-un comunicat, poliţia din San José.
Când au ajuns la motelul în care se afla sechestrată adolescenta, poliţiştii au identificat un suspect care ieşea dintr-o cameră şi au descoperit victima.
Ancheta a dezvăluit că suspectul, Albert Vasquez, în vârstă de 55 de ani, o întâlnise pe fată cu puţin timp înainte într-un mic oraş din apropiere şi că îi dăduse anumite substanţe pentru a o droga.
Vasquez a contactat apoi doi presupuşi complici pentru a ajuta la transportarea victimei, care a fost violată, potrivit unui comunicat al poliţiei. Cei trei suspecţi au fost inculpaţi şi încarceraţi.AGERPRES
EVENIMENT
Explicațiile Primăriei Cluj-Napoca după ce bosniacii de la Integral au ridicat suspiciuni de fraudă la centura metropolitană
Primăria Municipiului Cluj-Napoca a prezentat o serie de clarificări oficiale după ce compania bosniacă Integral Inženjering AD Laktaši, membră a asocierii câștigătoare a contractului pentru Centura Metropolitană, a lansat în spațiul public suspiciuni privind posibile nereguli în procedura de licitație și în documentele depuse pentru proiect.
Administrația locală susține că până în prezent nu a primit...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tânăr de 18 ani, reținut după o serie de furturi în Câmpia Turzii. Biciclete și scule electrice, sustrase din case și mașini
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 18 ani, din Viișoara, suspectat că a comis mai multe furturi în municipiu, în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026.
Conform anchetatorilor, individul, purtând mască pentru a-și ascunde identitatea, ar fi pătruns prin escaladare și efracție în curțile locuințelor, scările blocurilor și chiar într-un...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
După controverse, Ministerul Sănătății schimbă regula primei zile de concediu medical: „Rolul meu este să apăr pacienții”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi introducerea unor excepții în măsura privind neplata primei zile de concediu medical, cu scopul de a proteja pacienții vulnerabili și de a corecta efectele considerate nedrepte ale reglementării actuale.
Potrivit ministrului, Ministerul Sănătății a finalizat un proiect de ordonanță de urgență care urmează să fie pus în transparență decizională....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
O mână de oameni implicați într-o mulțime de proiecte socio-culturale -artistul româno israelian Belu Făinaru, sufletisul om de afaceri Adrian Crivii și tot mai cunoscutul artist clujean Flavius Lucăcel- s-au gândit să mai ducă un proiect de suflet, mânați de dragostea lor pentru tradiții, istorie, cultură și pentru buna conviețuire interetnică pe aceste meleaguri.
