Connect with us

EVENIMENT

O autospecială de poliţie a luat foc în urma unui accident în Argeș. Doi agenţi şi un jandarm au fost răniți

Published

on

O autospecială de poliţie a luat foc în urma unui accident produs, în noaptea de miercuri spre joi, în municipiul Câmpulung Muscel, cei trei ocupanţi fiind răniţi uşor.

"O autospecială de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăţ, care se afla în serviciu de patrulare, (...) ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 18 ani, care nu a acordat prioritate de trecere autospecialei care circula regulamentar, pe drum cu prioritate. În urma impactului, autospeciala a luat foc, iar cei doi poliţişti şi jandarmul din componenţa echipajului au rămas în interior", se arată într-un comunicat transmis joi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Conform sursei citate, cei trei au fost salvaţi de un elev al Şcolii de Poliţie Vasile Lascăr de la Câmpina care se afla în trecere şi care, împreună cu un participant la trafic, a reuşit sa îi extragă din maşină.

"Ulterior, atât cei doi poliţişti, jandarmul, precum şi cei trei ocupanţi ai autoturismului implicat în accident (tânără de 18 ani şi doi băieţi de 15, respectiv 16 ani) au fost transportaţi la spital, pentru efectuarea de investigaţii medicale suplimentare", au precizat reprezentanţii IPJ Argeş.

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările continuând pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Șoferii care rămân fără permis ar putea conduce din nou, doar după decizie definitivă în instanță. Propunere CSM

Published

on

Șoferii care rămân fără permis ar putea conduce din nou,

Șoferii care rămân fără permis și contestă măsura prin acțiune în instanță ar putea avea dreptul de a conduce din nou abia după decizie definitivă a acesteia. Este o propunere a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care ar viza reducerea proceselor civile privind amenzile rutiere sau permisele.

Inițiativa face parte dintr-un set de măsuri propuse de CSM și aduse în atenția Ministerului Justiției.

Propunerea ar urma să conducă la degrevarea instanțelor de miile de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Ambasadorul României în SUA: Nicușor Dan va sta la aceeași masă cu președintele Trump

Published

on

nicusor dan.jpg






Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat luni, la Antena 3 CNN, că România ar urma să beneficieze de o serie de avantaje prin participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul Păcii inițiat de Donald Trump, deși țara noastră va participa cu statutul de observator, scrie Mediafax.

„Este foarte important să fim aici, avem acces la aceste informații din interior, la discuții. Președintele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Ministrul Sănătății: veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgențǎ nu vor fi reduse

Published

on

ministrul sănătății: veniturile personalului din spitale și din serviciile de

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a comunicat că veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgențǎ nu vor fi reduse cu 10%. Precizarea vine în contextul deciziilor din Coaliție de luni.

Ministrul spune că ”o reducere brută și liniarǎ a veniturilor ar fi însemnat nu doar demotivare și scăderea încrederii, ci și un nou exod” în sectorul medical.

”Am susținut această poziție pentru că o tăiere liniară nu ar fi adus economii...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Eurodeputatul de Cluj, Daniel Buda: Țineți minte un lucru, Ilie Bolojan nu face nimic pentru el, ci pentru România

Published

on

1771269615 daniel buda.jpg






Eurodeputatul de Cluj, Daniel Buda (PNL/PPE) a transmis un mesaj fostului ministru PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, căruia i-a spus să țină minte un lucru, că premierul Ilie Bolojan ”nu face nimic pentru el, ci pentru România”. 

”Atașez documentele din Parlamentul European care demonstrează declanșarea procedurii prealabile privind suspendarea fondurilor europene alocate României.
Toți cei care astăzi îl...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading