Connect with us

ACTUALITATE

O balenă, găsită moartă pe o plajă din Bali

Publicat

Carcasa unei balene cu o lungime de aproape 14 metri a fost găsită eşuată joi pe una dintre cele mai populare plaje din Bali, Indonezia, informează AFP.

Agenţia locală pentru protecţia mediului a anunţat că va investiga cauzele morţii mamiferului gigantic, descoperit în apropierea staţiunii balneare Seminyak, în sudul insulei.

''Acesta măsura 13,8 metri lungime şi 4 metri în diametru'', a precizat Prawono Meruanto, un responsabil din cadrul agenţiei, care a identificat mamiferul ca fiind probabil o balenă Bride.

Cetaceul a fost descoperit de localnici joi dimineaţă pe plaja Batu Belig.

Mai mulţi curioşi s-au strâns rapid în jurul balenei, dar, din cauza mirosului puternic degajat de carcasă, autorităţile au îngropat-o cu ajutorul unei excavator.

În luna iulie, zece balene de dimensiuni mai mici au fost descoperite pe o plajă din regiunea insulelor Sondele Mici.

Locuitorii au reuşit să salveze una dintre acestea punând-o înapoi în apă.

Balenele rămân câteodată prinse de curenţi din sensuri opuse sau rămân blocate în apropierea ţărmurilor din cauza recifelor de corali. AGERPRES

 

Sursa foto: utusan.com

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Februarie la extreme în România: De la viscole și troiene de 5 metri, la temperaturi de primăvară. Explicațiile ANM

Publicat

cod galben de polei și precipitații mixte la botoșani: avertizare

Publicitate

Extremele lunii februarie. De-a lungul timpului, ultima lună de iarnă ne-a adus de multe ori intervale cu vreme extremă, fie că vorbim de viscole, ninsori abundente și temperaturi deosebit de coborâte, dar în contrast și perioade cu vreme deosebit de caldă.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat vineri, pe pagina de Facebook, o retrospectivă a extremelor înregistrate de-a lungul timpului în luna februarie.

Extremele lunii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO Botoșani: Sindicatul Europol acuză condițiile insalubre din sediul Poliției Rutiere. IPJ caută alt imobil

Publicat

video botoșani: sindicatul europol acuză condițiile insalubre din sediul poliției

Publicitate

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a anunțat, vineri, că se află în căutarea unui nou sediu pentru Serviciul Poliției Rutiere, după ce Sindicatul Europol a publicat imagini cu spațiile insalubre în care funcționează acest serviciu.


”Avem pretenții de poliție europeană, dar strângem apa cu fărașul la fiecare ploaie. Polițiștii rutieri din Botoșani, la fiecare ploaie, trăiesc cu teama că le poate cădea tavanul sau tencuiala...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Festivalul – Concurs de Ouă Încondeiate 14-15 martie 2026, ediţia a X-a, Rogojești, Botoșani

Publicat

festivalul – concurs de ouă Încondeiate 14 15 martie 2026, ediţia

Publicitate

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, în colaborare cu Parohia „Nașterii Maicii Domnului” Rogojești, organizează Festivalul-Concurs de Ouă Încondeiate, ediţia a X-a, în perioada 14-15 martie...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

O nouă întâlnire a Cercului de lectură, la Cabinetul de psihologie și psihoterapie Andreea Ciobanu, Botoșani

Publicat

o nouă întâlnire a cercului de lectură, la cabinetul de

Publicitate

O nouă întâlnire a Cercului de lectură (adulți) va avea loc miercuri, 18 februarie 2026, începând cu ora 17.00, la Cabinetul de psihologie și psihoterapie Andreea Ciobanu, Botoșani. Pornind de la poveștile personajelor din romanul Povestea Astei, scris de Jόn Kalman Stefánsson (important scriitor contemporan islandez), participanții vor avea ocazia unui schimb de opinii privitoare la frumusețea vieții și la misterele existenței omului, raportând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe