EVENIMENT
O clinică privată închisă, şi alte trei au activitatea suspendată, după scandalul medicului fals. DSP continuă controalele
O clinică a fost închisă, iar altor trei li s-a suspendat activitatea şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 72.200 de lei în urma controalelor făcute de Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti, în urma descoperirii medicului "fals" Matteo Politi/Matthew, informează Ministerul Sănătăţii într-un comunicat remis luni presei.
"Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti a anunţat Ministerul Sănătăţii că a verificat 10 unităţi sanitare private din municipiul Bucureşti, ca urmare a apariţiei în mass-media a informaţiilor privind activitatea falsului medic Matteo Politi/Matthew în aceste structuri, dar şi a informaţiilor primite la numărul de telefon pus la dispoziţie. Conform raportului preliminar, inspectorii DSPMB au decis închiderea uneia dintre aceste clinici medicale, au emis decizii de suspendare a activităţii pentru alte 3 clinici medicale şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 72.200 de lei", se arată în comunicat.
Mai mult, inspectorii sanitari au constatat că în cazul a două dintre adresele la care figurau clinici medicale nu se desfăşura activitate medicală, una dintre unităţi fiind în reamenajare, iar în cadrul celeilalte se desfăşurau activităţi de import-export (comerţ cu ridicata de produse farmaceutice).
Potrivit aceleiaşi surse, conducerea DSPMB a anunţat MS că a depus deja plângere penală împotriva angajaţilor care au întocmit şi verificat codurile de parafă.
Au fost înregistrate mai multe nereguli acolo unde au fost aplicate sancţiuni financiare şi închis/suspendat activitatea, dintre care: nerespectarea structurii spaţial funcţionale, prezentarea documentelor medicale pentru consultaţiile medicale efectuate de Matteo Politi, fără documente care să certifice calitatea de medic, nu se asigură dotarea minimă obligatorie pentru Cabinetul de Chirurgie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reparatorie, nerespectarea ritmului de evacuare a deşeurilor medicale periculoase, identificarea de produse medicamentoase cu termen de valabilitate depăşit, lipsa din dotarea unităţilor a produselor biocide specifice dezinfecţiei mâinilor personalului şi instrumentarului, lipsa dispozitivului de termosudare a ambalajelor hârtie-plastic, lipsa evidenţei activităţii de sterilizare şi a personalului calificat pentru această activitate, neefectuarea verificării tehnice a aparaturii de sterilizare, existenţa materialelor sanitare şi a produselor medicamentoase cu termen de valabilitate expirat.
Alte nereguli descoperite în urma controalelor sunt lipsa graficelor zilnice orare cu operaţiunile de curăţenie/dezinfecţie efectuate pentru fiecare încăpere şi între intervenţii, nerespectarea structurii autorizate (sala recoltări probe biologice a fost transformată în depozit, lipsa vestiar/garderobă pacienţi), nerespectarea de către personal a precauţiunilor universale, protocoalele şi procedurile de lucru, identificarea în sala de operaţii de instrumentar şi material moale nesterile (cu termen de valabilitate depăşit).
"La data controlului, într-una dintre clinici nu s-a putut face dovada autorizaţiei sanitare de funcţionare, nu era asigurat grupul sanitar pentru personal şi nici iluminatul natural. În cazul clinicii care a fost închisă, unitatea acorda consultaţii medicale, deşi avea emisă Decizia de Suspendare a Activităţii nr. 36/02.09.2018, iar la una dintre cele 10 clinici verificările sunt în curs de desfăşurare, ele nefiind finalizate", mai arată aceeaşi sursă.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, în perioada următoare, inspectorii sanitari vor continua verificările şi la alte unităţi de acest tip. (AGERPRES)
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Dan Nistor, la meciul 500
Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.
Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.
Un eveniment asemănător a avut loc și în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
