Connect with us

EVENIMENT

O copilă de 12 ani s-a înecat într-un iaz din județul Botoșani

Publicat

Arhivă foto

O fată de 12 ani a murit înecată într-un iaz aflat într-o localitate din județul Botoșani. Din primele date, copila se afla în zonă alături de mai mulți copii.

Potrivit ISU Botoșani, o fată de 12 ani și-a pierdut viața în apele unui iaz de pe raza satului Buhăceni, comuna Trușești.

Copila se juca, împreună cu mai mulți prieteni, pe imașul din apropierea iazului. La un moment dat, a hotărât să ajungă pe malul celalalt și pentru a nu mai înconjura, a luat decizia să treacă prin iaz.

La circa zece metri de mal a dispărut sub ape. Una dintre fetele care o însoțeau, tot de 12 ani, a încercat să o ajute, dar nu a reușit, motiv pentru care a alergat în sat să cheme ajutoare.

Conform sursei citate, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au ajuns în cel mai scurt timp la locul indicat. În mai puțin de 20 de minute de la începerea căutărilor, au găsit fetița în locul unde a fost văzută dispărând sub ape, la o adâncime de cca. doi metri.

Imediat ce au scos-o din apă, a fost preluată de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță, care a început manevrele de resuscitare.

La fața locului a ajuns și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

În ciuda eforturilor medicilor, nu s-a mai putut face nimic pentru aceasta.

Medicul de pe SMURD a decis că este cel mai bine ca fetița de 12 ani, care a încercat să o salveze, să fie transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO FOTO. Boc laudă clujenii care și-au curățat trotuarele, dar critică mașinile rămase sub zăpadă: Oare care o fi explicația?

Publicat

collage 3.jpg






Primarul Clujului, Emil Boc, le-a transmis, duminică, mulțumiri publice clujenilor care au dat dovadă de spirit civic și și-au curățat trotuarele din fața imobilelor pe care le dețin. În același timp, edilul atrage atenția asupra unui alt fenomen observat în oraș: mii de mașini, din toate cartierele, ar fi necurățate de zăpadă și nemișcate din loc.

Într-o postare publică, Emil Boc a transmis:...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Pachetul pentru școală poate conține aproape 50 de aditivi alimentari. Lista produselor și cantitatea. Avertisment InfoCons

Publicat

pachetul pentru școală poate conține aproape 50 de aditivi alimentari.

Pachetul pentru școală pregătit de părinți poate conține aproape 50 de aditivi alimentari, avertizează InfoCons. În lipsa meselor calde, sandvișurile, sucurile și produsele dulci ajung să fie consumate zilnic de elevi.

Pachețelul pentru școală format din pâine, ketchup, șuncă praga, castraveți murați, un suc cu "pai" și o mini prăjitură pot ajunge cu până la:

  • 93.9 grame de zaharuri,
  • 47 de aditivi alimentari (E-uri),
  • 10.67 grame de sare

CITEȘTE ȘI Ce ar trebui să...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

OPINIE. Marius Moldovan: ”Și mai ales bogații Clujului fac pipi în bazin?”

Publicat

jacuzzi.jpg






Ne-a dus gândul la duminică și la o serie de filme care să ne ajute să dăm un titlu unui fenomen întâlnit în Cluj-Napoca, dar suntem convinși și în multe alte locuri din țară. ”Și caii se împușcă nu-i așa ?”, ”Albii nu știu să sară”, ”Băieții nu plâng niciodată” si un scurt metraj românesc cu un excelent Holograf ,”Și băieții plâng câteodată !”. Excelente filme și alternative de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Trei poduri și două drumuri importante, pe lista de investiții a CJ Alba, în 2026

Publicat

trei poduri și două drumuri importante, pe lista de investiții

Consiliul Județean Alba va dezvolta o serie de investiții în infrastructură în acest an, arată datele transmise de instituție, la solicitarea Alba24.

Potrivit vicepreședintelui Marius Hațegan, pe lista de priorități se află trei poduri și două drumuri importante.

Podul de la Colibi, din comuna Ohaba, este este în faza de licitatie pentru execuția lucrărilor.

De asemenea, pentru podul de la intrare în comuna Gârbova de Sebeș a fost semnat contractul de proiectare.

În...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe