ACTUALITATE
Decizia privind vaccinul Pfizer-BioNTech, cel târziu până în 29 decembrie
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat marţi că va organiza cel mai târziu la 29 decembrie o reuniune extraordinară pentru a da - sau nu - undă verde comercializării vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de companiile germană BioNTech şi americană Pfizer, transmite AFP.
"Dacă informaţiile prezentate sunt suficient de solide pentru a trage o concluzie în ce priveşte calitatea, siguranţa şi eficacitatea vaccinului, EMA îşi va finaliza evaluarea în cadrul unei reuniuni extraordinare prevăzute să aibă loc cel mai târziu pe 29 decembrie", a afirmat într-un comunicat agenţia europeană.
O singură companie a mai solicitat autorizarea de comercializare pe piaţa Uniunii Europene pentru vaccinul său, Moderna, aceasta aşteptând o decizie cel târziu pe 12 ianuarie 2021, menţionează dpa şi Reuters. Agerpres
Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor stradale, în municipiul Dorohoi, precum și în zonele limitrofe.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 80 de persoane și verificate 70...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și cei din Vlăsinești au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră, în localitatea Săveni.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 15 autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
În noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiștii rutieri, cei ai subunităților de poliție și jandarmi au acţionat în cadrul unei razii de amploare organizate în municipiul Botoșani și pe raza de competență a Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani si nr. 3 Hlipiceni.
Activitățile au vizat locurile în care se formează aglomerări de persoane și localurile publice,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Citește mai mult pe Botosani24.ro
