EVENIMENT
O femeie a fost arestată preventiv pentru trafic de influenţă. Acţiona prin conturi false de Facebook
O femeie a fost arestată preventiv pentru 30 de zile de judecătorii Tribunalului Suceava, fiind acuzată de mai multe fapte de trafic de influenţă comise după ce şi-a creat mai multe identităţi false pe facebook, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Inculpata şi-a făcut iniţial mai multe conturi false de facebook care confereau apartenenţa unor persoane reale. Apoi a abordat o persoană care avea permisul de conducere reţinut şi a pretins că este poliţist la Serviciul Rutier Suceava solicitându-i suma de 800 euro, în schimbul exercitării influenţei faţă de un alt poliţist, pentru a-i fi returnat permisul. Şi în cazul celui de-al doilea poliţist, inculpata realizase un cont fals de facebook de pe care a abordat persoana respectivă, pentru a întări că îi va fi returnat permisul dacă dă suma pretinsă.
Banii au fost remişi în două tranşe, în datele de 6 aprilie, respectiv 7 aprilie 2020.
La câteva zile distanţă, inculpata a solicitat persoanei respective, prin acelaşi cont fals de facebook prin care se dădea poliţist, să îi împrumute suma de 3.000 lei. După ce a primit banii nu i-a mai returnat.
Într-un alt caz, inculpata s-a dat poliţist şi a abordat o femeie căreia i-a spus că vrea să o ajute financiar pentru a ameliora starea de sănătate a bebeluşului în vârstă de două luni, grav bolnav, şi îi va facilita efectuarea unor intervenţii medicale în cadrul unei clinici private specializate din oraşul Viena, Austria.
"Inculpata a întărit această aparenţă prin prezentarea unei false adeverinţe de 'atestare juridică poliţist', apoi prin abordarea persoanei vătămate de pe un alt cont din aplicaţia Facebook cu alt nume, pretinzând a fi mama lui 'A' şi că va face tot posibilul să o ajute, precum şi prin simularea şi prezentarea unor conversaţii pe aplicaţia Whatsapp cu un pretins medic ori a unui pretins poliţist, persoane fictive, care ar fi avut menirea să faciliteze efectuarea intervenţiilor medicale asupra bebeluşului persoanei vătămate.
În aceste împrejurări, inculpata a solicitat, fără a avea intenţia de a-i restitui, respectiv a primit, de la persoana vătămată astfel indusă în eroare, suma de 2.000 lei, remisă efectiv prin transfer bancar în data de 16.03.2020.
După ce i-a câştigat încrederea numitei C, în urma mai multor conversaţii, persoana vătămată C fiind în aşteptarea concretizării demersurilor medicale promise anterior, inculpata i-a mai solicitat, fără a avea intenţia de a-i restitui şi a primit efectiv, direct de la C, în numerar, sumele de 1.000 euro şi 3.000 lei, în intervalul 17.03.2020 - 07.04.2020. Prima sumă a fost primită sub pretextul fals de contravaloare pentru intervenţia medicală necesară copilului, iar a doua sumă cu titlu de împrumut, sub pretextul fals şi mincinos al achitării avansului la un apartament, pretins contractat în municipiul Bistriţa, unde inculpata şi C ar fi urmat să locuiască alături de copil. În total a cauzat persoanei vătămate C pagube de 5.000 lei şi 1.000 de euro, din care i-au fost restituite ulterior, doar după izbucnirea unui scandal, sumele de 2.000 lei prin transfer bancar şi 500 lei şi 50 euro în numerar prin intermediul unui complice", se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Inculpata are antecedente penale, fiind condamnată anterior pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, comise prin acelaşi mod de operare şi a fost arestată preventiv.
Ancheta a fost realizată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. AGERPRES
EVENIMENT
Tezaurul din aur descoperit în comuna clujeană Pălatca. 121 de piese, vechi de 4.000 de ani
Un tezaur spectaculos din aur, datând din perioada 1400–1200 î.Hr., a fost descoperit la Pălatca, în județul Cluj. Cele 121 de piese, cântărind aproximativ 500 de grame, provin din Epoca Bronzului târziu și ar fi aparținut, cel mai probabil, unei femei de rang înalt.
Acesta este unul dintre seturile de piese prezentate de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca, în cadrul expoziției...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO Bărbat din Fărău, REȚINUT după ce a furat o mașină și a intrat cu ea într-un gard de beton. Ce au constatat polițiștii
Un bărbat de 35 de ani din localitatea Fărău a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea unor infracțiuni rutiere și furt în scop de folosință. Potrivit IPJ Alba, la data de 12 februarie 2026, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Fărău, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis de conducere și furt în scop de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cel mai mare eveniment de legislație și fiscalitate din România, revine în 2026 cu o nouă ediție regională, organizată la Cluj-Napoca, pe 4-5 martie. Cea de-a doua ediție TaxEU Forum Cluj-Napoca va avea loc Hotel Radisson Blu și va reuni specialiști din companii importante de consultanță fiscală, precum și experți bine-cunoscuți în domeniu pentru a explica impactul celor mai recente modificări legislative.
...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Peste 90.000 de mașini verificate în trafic de RAR, anul trecut: o mare parte dintre ele aveau deficiențe majore. Situația în Alba
Peste 90.000 de mașini verificate în trafic de RAR, anul trecut. Mai precis, inspectorii Registrului Auto Român au verificat din punct de vedere tehnic 92.219 vehicule, la nivelul întregii țări.
În urma controalelor, specialiștii RAR au constatat că 38,5% dintre mașinile oprite pentru verificări aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.
Cele mai multe neconformități au fost constatate la:
- instalația electrică de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
