Connect with us

EVENIMENT

O femeie a murit arsă de vie, într-un incendiu de vegetaţie uscată pe care l-a provocat

Publicat

O femeie și-a pierdut viața, marți după-amiaza, într-un incendiu de vegetație ce a izbucnit pe un teren din satul clujean Sâmboieni.

O autospecială pentru stins incendii din Detașamentul Dej și un echipaj SAJ au fost solicitate, în jurul orei 15.00, pentru interveni în cazul unui incendiu de vegetație uscată care se manifestată în apropiere de localitatea Sâmboieni.

"Am fost sesizaţi cu privire la producerea unui incident în extravilanul localităţii Sâmboieni, comuna Sânmărtin, incident în urma căruia o femeie a decedat. Conform primelor informaţii, o femeie în vârstă de 80 de ani ar fi aprins vegetaţia de pe terenul său pentru a-l curăţa, context în care flăcările ar fi surprins-o, survenind decesul acesteia. Cercetarea la faţa locului este în curs", a informat marţi IPJ Cluj.

În apelul de urgență a fost precizat faptul că o femeie în vârstă de 80 de ani a fost surprinsă de flăcările scăpate de sub control.

Echipajul medical, ajuns de urgență la locul evenimentului, a constat decesul femeii. Forțele care intervin pentru stingerea flăcărilor au fost suplimentate cu încă un echipaj de pompieri și unui echipaj al serviciului voluntar pentru tați urgență din comună.

În aceste momente se intervine pentru limitarea și stingerea focarelor ce au cuprins vegetația uscată.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO. IREAL. A fost plasat sub control judiciar șoferul care a omorât un pieton la Ceanu Mare și a fugit

Publicat

accident mortal ceanu mare.jpg






Șoferul care a lovit mortal marți seară un bărbat în localitatea Ceanu Mare a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Imagini șocante surprinse de camerele de supraveghere

Primele înregistrări arată momentul în care șoferul realizează că a lovit pietonul. În imagini, acesta își pune mâinile pe cap, într-un gest de șoc, apoi fuge de la locul faptei. Victima, identificată de surse locale ca...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Muscă din Cluj escaladând zăpada la -5 grade Celsius. Ce spune specialistul Stermin

Publicat

musca zapada.jpg






O muscă a fost surprinsă joi escaladând nămeţi de zăpadă în zona centrală a Clujului, la o temperatură de -5 grade Celsius.

 

Sandu Stermin: Ar trebui să fie în diapauză

Reputatul biolog şi exporator clujean Alexandru N. Stermin a explicat, pentru Cluj24, că, prezenţa muştei în zăpadă ar fi explicate doar de faptul că ea tocmai ar fi ieşit de undeva de la căldură.

“Sigur musca asta a...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Consultații doar cu programare și limitări stricte la medicul de familie, din 2026. Ce trebuie să știe pacienții

Publicat

medic familie petrestii de jos.jpg






Începând cu anul 2026, accesul la serviciile medicale oferite de medicii de familie va fi mai strict reglementat, conform Asociației Medicilor de Familie Cluj. Programările devin obligatorii, documentele medicale nu mai pot fi eliberate fără consultație, iar numărul de consultații decontate este clar limitat.

Noile precizări urmăresc eficientizarea activității cabinetelor și evitarea blocajelor din sistem.

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Locuitorii de pe Mihai Românul au pus mâna pe lopeți și roabe și și-au deszăpezit strada. Se roagă să nu mai ningă

Publicat

captura de ecran 2026 01 08 215759.jpg






În această seară, locuitorii de pe strada Mihai Românul din Cluj-Napoca au ieșit în curți și pe carosabil pentru a-și deszăpezi singuri strada, după ce ninsoarea abundentă a făcut accesul aproape imposibil.

Înarmați cu lopeți, roabe, nisip și sare, oamenii au demonstrat un adevărat spirit civic și o solidaritate rar întâlnită, reușind să curețe întreaga stradă în doar câteva ore.

Imaginile...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe