EVENIMENT
O femeie a MURIT după ce a fost ținută 16 ORE la secția de Urgențe a Spitalului Județean Constanța. S-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă
Un bărbat a reclamat, luni, că mama sa, în vârstă de 70 de ani, a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa pentru că nu a fost tratată corespunzător de medici, fiind ţinută 16 ore în Unitatea de Primiri Urgenţe. Poliţiştii au deschis un dosar penal fac verificări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.
"Bărbatul a depus plângerea luni, 3 februarie, la Secţia nr. 3 de Poliţie, reclamând că mama lui a fost dusă la UPU sâmbătă la ora 7.00, unitate unde a fost ţinută până la ora 23.00, nefiind tratată corespunzător. (...) A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Andreea Munteanu.
Potrivit SCJU Constanţa, pacienta a fost preluată de cadrele medicale în circa 30 de minute de la prezentarea la UPU, făcându-i-se mai multe investigaţii, după cum reiese dintr-o anchetă internă demarată la spital.
"Din primele date reiese că pacienta a fost preluată pe cod verde în aproximativ 30 de minute de la prezentarea în Unitatea Primiri Urgente, i s-au recoltat analize, a făcut o serie de alte investigaţii amănunţite (radiografie pulmonară şi computer tomograf) şi a fost evaluată de către medicii de gardă (urgenţă, boli interne, cardiologie). Ulterior, starea clinică a pacientei s-a deteriorat, aceasta a fost mutată pe codul roşu dar, din păcate, eforturile medicilor din resuscitare au fost în afara resurselor terapeutice. Conducerea spitalului a demarat o anchetă. În plus, se aşteaptă rezultatul necropsiei care va clarifica şi cauza decesului", a transmis purtătorul de cuvânt al SCJU Constanţa, Crina Kibedi.
Conform acesteia, la Unitatea Primiri Urgenţe a SCJU Constanţa au fost înregistraţi, în ultimele trei zile ale săptămânii trecute, aproape 1.400 de pacienţi, unitatea fiind la fel de aglomerată ca într-un weekend din timpul verii, când la serviciile medicale ale spitalului judeţean apelează şi turiştii.
Sâmbăta trecută, de la ora 7.00, până duminică la ora 7.00, la UPU au fost înregistraţi 463 de pacienţi, 101 dintre aceştia fiind spitalizaţi în urma investigaţiilor medicale ce le-au fost efectuate. AGERPRES
EVENIMENT
Analiză: Facturi la gaze mai mari cu 30% pentru luna ianuarie. Creșterea resimțită mai ales la locuințele neizolate termic
Facturile la gaze ale românilor vor fi cu până la 30% mai mari în ianuarie 2026 față de aceeași lună din 2025, pe fondul creșterii consumului cu 18% și al importurilor de gaze mult mai scumpe, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă. Creșterea va fi resimțită mai ales de locuințele neizolate, unde majorările pot ajunge la câteva sute de lei într-o singură lună.
„România a intrat din nou în aceeaşi muncă a iernii în care frigul nu mai este doar o senzaţie,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Vremea în județul Cluj, luni, 2 februarie. Temperaturile în orașe și municipii și în comunele limitrofe municipiului Cluj-Napoca
Ziua de luni, 2 februarie, va fi predominant înnorată sau parțial noros în mare parte din județul Cluj, cu cer acoperit de nori și fără ploi semnificative așteptate.
Temperaturile se vor situa între -3 grade și + 1 grad.
Cluj-Napoca – maximă 0°C … +1°C/ minimă -2°C … -3°C
Huedin – 0°C / -3°C
Turda – 0°C / -2°C / -3°C
Câmpia Turzii – -2°C- 0°C...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
2 februarie: Ziua Ursului. Ce spune tradiția despre animalul care prevestește cât va mai dura iarna
Ziua Ursului este sărbătorită în România și în alte țări europene, la data de 2 februarie. Potrivit tradiției populare, se spune că ursul prevestește cât va mai dura iarna.
De Ziua ursului, la Stretenie și de sărbătoarea Întâmpinării Domnului în calendarul creștin, se spune că ursul iese din bârlog și își privește umbra, potrivit Agerpres.
Conform tradiției, el își privește umbra în zăpadă. Dacă este frig sau ceață și nu-și vede umbra, își dărâmă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Pe 2 februarie, astrele aduc vești mai puțin favorabile pentru nativii unei zodii care trebuie să fie extrem de atenți la decizii și întâlniri. Mercur retrograd și conjuncția Lunii cu Saturn pot crea mici obstacole, mai ales în domeniul profesional și financiar.
Gemeni, zodia cu ghinion
Gemenii trebuie să fie precauți pe 2 februarie, deoarece ziua se anunță plină de provocări neașteptate. Comunicarea poate...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
