EVENIMENT
O femeie a murit într-un incendiu care a cuprins două case şi mai multe anexe
O femeie de 60 de ani din localitatea argeşeană Buneşti a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un incendiu care a cuprins două case şi mai multe anexe gospodăreşti.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, primul echipaj de pompieri care se îndrepta spre intervenţie a observat din depărtare flăcările, iar la faţa locului s-a constatat că incendiul se manifesta puternic la două case şi mai multe anexe.
"S-a limitat propagarea la vecinătăţi şi s-a acţionat pentru stingerea incendiului şi pătrunderea în interiorul locuinţei, unde era posibil să se afle o persoană surprinsă de flăcări. Timp îndelungat pompierii s-au luptat cu incendiul, din cauza cantităţii foarte mari de materiale combustibile şi a suprafeţei incendiate, realizând alimentarea autospecialelor în navetă de la hidranţii din comună şi desfăşurând acţiunea de stingere pe mai multe sectoare de intervenţie", se precizează într-un comunicat al ISU Argeş.
Conform sursei citate, la intervenţie au acţionat patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti, precum şi un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş.
Focul s-a extins pe o suprafaţă totală de peste 800 de metri pătraţi, fiind distruse două case şi câteva anexe gospodăreşti. Din primele cercetări, cauza probabilă a incendiului o reprezintă efectul termic al curentului electric produs la nivelul unui conductor defect sau neizolat corespunzător.
Intervenţia pompierilor a durat aproape şase ore. AGERPRES
EVENIMENT
Clujeanca de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina. Locul ocupat de Sofia Moldovan la slalom uriaș
Clujeanca Sofia Moldovan, eleva de 17 ani a Liceului ”Waldorf”, a participat, duminică, în premieră, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina, la proba de slalom uriaș.
Schioarea a intrat în prima manșă de pe locul 60 din 76 de concurente înscrise, și s-a clasat pe locul 56 cu timpul de 1:12.46.
În cea de-a doua manșă, Sofia a recuperat din timp și s-a clasat la final pe locul 46 cu un timp...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO Modernizarea și dezvoltarea ISU Alba continuă. A fost turnat un covor asfaltic și modernizate și dotate spațiile de lucru
Cu ocazia festivităților prilejuite de sfințirea sediului ISU Alba și a troiței amplasate în curtea unității a mai fost marcat un moment important pentru instituție, respectiv finalizarea unor proiecte de modernizare și îmbunătățire a condițiilor de muncă atât la sediul inspectoratului, cât și la sediul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia.
Proiectele respective au avut ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă, cazare și pregătire a personalului și au constat, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cât costă să fii student în Alba Iulia în 2026: chirii, transport și cheltuieli lunare. Comparație cu un centru universitar mare
Cât costă să fii student în Alba Iulia: Viața de student în Alba Iulia poate fi mai accesibilă decât în marile centre universitare ale României, dar costurile cu chirie, mâncare, transport și utilități încă pot pune presiune pe bugetul celor care își încep studiile aici.
Cu prețuri diferite față de orașele mari, dar și provocări proprii, întrebarea rămâne: cât te costă, de fapt, un an de studiu în Alba Iulia?
În Alba Iulia, oferta de învățământ superior este...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Tânărul de 26 de ani care l-ar fi omorât pe româno-americanul Gheorghe Chindriș, a fost arestat duminică, printr-o decizie a Tribunalului Cluj.
Tânărul voia să fie în arest la domiciliu
„În temeiul art. 226 Cod proc. pen. raportat la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin. 1 şi 3 Cod proc. pen., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în dosar nr. 86/186/P/2026 şi, în consecinţă:...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
