EVENIMENT
O femeie cu COVID-19, găsită într-un restaurant din Timiș, deși știa că e bolnavă
O femeie de 38 de ani, din orașul Jimbolia, este cercetată penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce a fost găsită într-un restaurant din oraș, deși știa că este confirmată cu COVID-19.
Polițiștii orașului Jimbolia au aflat că femeia în vârstă de 38 de ani se află într-un restaurant, deși fusese confirmată cu COVID.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că femeia ar fi trebuit să fie în izolare la domiciliu începând cu data de 17 august.
În incinta restaurantului se mai afla un bărbat și administratorul societății comerciale.
Polițiștii au informată Direcția de Sănătate Publică Timiș pentru a lua măsurile legale care se impun.
Femeia a fost sancționată contravențional conform Legii 55/2020, pe numele acesteia fiind întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”.
sursa: mediafax.ro
EVENIMENT
UBB Cluj neagă majorarea taxelor la nivelul prezentat de studenți: ”Diferă în funcție de facultate și vor fi etapizate”
Conducerea Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca neagă majorarea taxelor la nivelul prezentat de studenți și prezentate de aceștia ca fiind pe lista de aprobare a ședinței de luni a Senatului instituției.
Prorectorul responsabil cu Finanțarea, Digitalizarea și Relația cu studenții, Dan Lazăr, a declarat, miercuri, pentru Cluj24 că cifrele sunt mai mici, iar majorarea va fi făcută...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
CFR Cluj continuă strategia de întinerire a lotului și anunță transferul unui jucător promițător: Nicolae Sula, atacant în vârstă de 19 ani, s-a alăturat oficial formației din Gruia.
Tânărul internațional moldovean este considerat unul dintre cei mai interesanți jucători ai generației sale și vine cu dorința de a confirma la nivelul Superligii.
Format la academia cunoscutei echipe Zimbru Chișinău,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Programele pentru simularea Evaluării Naționale și a examenului de Bac 2026, publicate. Când susțin elevii probele scrise
Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare a publicat, miercuri, programele pentru simulările examenelor naționale din anul școlar 2025–2026.
Elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a pot consulta de acum conținuturile pe baza cărora vor susține testările care vor avea loc luna viitoare.
Când au loc simulările
Simulările organizate la nivel național se vor desfășura după următorul calendar:
EVENIMENT
FOTO. Tânărul care a intrat cu mașina într-un stâlp la Gherla, reținut. A fost depistat pozitiv la substanțe psihoactive
Șoferul implicat în accidentul rutier produs pe strada Clujului din municipiul Gherla, în urma căruia trei bărbați au fost transportați la spital, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști. Analizele toxicologice au confirmat prezența unor substanțe psihoactive în organismul tânărului de 27 de ani, iar cercetările continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor producerii evenimentului.
Accidentul a...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
