EVENIMENT
O femeie de 81 ani din Vrancea, a decedat după ce a căzut într-o fântână
O femeie de 81 ani, din localitatea Milcovul, a murit luni, după ce a căzut într-o fântână, trupul său fiind scos la suprafaţă de pompierii militari.
"Două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani au intervenit astăzi, 17 februarie, în jurul orei 10:25, în localitatea Milcovul, pentru extragerea unei persoane căzută într-o fântână. Forţele de intervenţie au scos o persoană, de sex feminin, în vârstă de 81 de ani, care din nefericire nu mai prezenta semne vitale", a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.
Echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean aflat la faţa locului a declarat decesul victimei. AGERPRES
Fidelis 2026: Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de peste 18 ani, pot subscrie la titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, începând de vineri, 16 ianuarie, și până vineri, 23 ianuarie.
Subscrierea se poate face prin intermediul sindicatului format din Alpha Bank România, BT Capital Partners și Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale, Libra Internet Bank și TradeVille.
Titlurile sunt listate la Bursa de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Noi reguli pentru universități. Vor fi obligate să asigure mai multe locuri de practică pentru studenți
Noi reguli pentru universități. Acestea vor trebui să asigure mai multe locuri de practică pentru studenți. În plus, vor fi evaluate și în funcție de respectarea obligațiilor privind practica studenților.
O modificare a Legii învățământului superior (nr.199/2023), publicată în Monitorul Oficial., prevede că universitățile vor fi obligate să asigure cel puțin 75% din locurile de practică necesare pentru studenți. Acestea sunt și pentru studiile universitare de scurtă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Magia pieselor LEGO în expoziția de iarnă Brickenburg la Cluj-Napoca. Povestea unei pasiuni de la 8 ani
Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduiește, în perioada 16–19 ianuarie 2026, una dintre cele mai așteptate manifestări dedicate fanilor LEGO® din România: Expoziția de Iarnă Brickenburg – Zilele fanilor LEGO.
Ajunsă la statutul de tradiție de început de an, expoziția reunește construcții originale realizate de membrii Asociației Brickenburg, alături de seturi oficiale LEGO remarcabile prin dimensiuni,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
24 ianuarie: ”Drumul Unirii - de la 1859, prin cântec până la Alba”. Eveniment la Sala Unirii din Alba Iulia
Ziua Unirii Principatelor Române este marcată în 24 ianuarie la Alba Iulia printr-un eveniment-spectacol la Sala Unirii. Acesta va fi de la ora 18.00, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare.
”Unele evenimente marchează o dată în calendar. Altele reușesc să transforme data într-o stare, într-o memorie comună trăită la prezent. Drumul Unirii – de la 1859, prin cântec, până la Alba, este un spectacol cu structură, cu ritm și cu...
Citește mai mult pe Alba24.ro
