EVENIMENT
O femeie din Arad acuzată de propagandă teroristă, condamnată definitiv la un an şi jumătate închisoare cu executare
O femeie din judeţul Arad, Maria Livia Băilă, acuzată de propagandă teroristă şi legături cu membri ai unei organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu, a fost condamnată definitiv de Instanţa supremă la un an, cinci luni şi zece zile închisoare cu executare.
Potrivit reprezentanţilor Instanţei supreme, decizia a rămas definitivă după ce niciuna dintre părţile implicate în proces nu a depus apel împotriva deciziei de condamnare, dată de instanţa de fond pe 18 noiembrie 2020.
Maria Băilă este acuzată de procurorii DIICOT din Timişoara de săvârşirea infracţiunilor de accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare şi promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism.
Conform DIICOT, începând cu anul 2019, femeia a cunoscut "un proces treptat de radicalizare", prin intermediul contactelor stabilite în mediul virtual cu diferiţi susţinători ai "unei organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu".
În acest context, femeia a accesat în mod repetat materiale de propagandă teroristă, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a procesului de radicalizare, şi a promovat în mediul virtual, în mod repetat şi cu frecvenţă ridicată, mesaje de propagandă a ideilor şi conceptelor radical islamiste, specifice organizaţiilor teroriste musulmane, folosind în acest scop diferite aplicaţii de mesagerie şi, de asemenea, prin intermediul sistemelor informatice şi al mijloacelor de comunicare electronică proprii.
"Astfel, prin intermediul unei reţele de socializare, utilizând diferite profile, suspecta a dezvoltat relaţii cu diferiţi cetăţeni străini, proveniţi din areale cu problematică teroristă active, unii dintre ei suspecţi de apartenenţă la organizaţia teroristă din Orientul Mijlociu. Aceşti cetăţeni străini au rolul de a recruta diferite persoane, în scopul însuşirii ideilor şi credinţelor fundamentaliste, scop în care postează constant mesaje şi simboluri specifice organizaţiei teroriste din Orientul Mijlociu, filme şi fotografii cu arme sau luptători înarmaţi, scene de luptă, execuţii de prizonieri, pregătirea atentatorilor sinucigaşi, predici ale unor clerici radicali", susţine DIICOT.
În mediul virtual, spun procurorii, femeia şi-a exprimat în mod explicit susţinerea faţă de organizaţia teroristă din Orientul Mijlociu şi a manifestat constant opinii radical antioccidentale, aceasta arătându-şi disponibilitatea de a lupta de partea fundamentaliştilor islamici.
"Pe parcursul procesului de radicalizare, suspecta a făcut obiectul unor sesiuni de pregătire contrainformativă din partea cetăţenilor străini cu care a dezvoltat relaţii de colaborare, menite să-i asigure o cât mai bună conspirativitate a activităţilor derulate şi să îngreuneze capacităţile de monitorizare din partea organelor statului. În acest sens, suspecta a început să utilizeze simultan mai multe conturi de email (până la 21 de adrese în acelaşi timp), precum şi multiple posturi telefonice şi cartele reîncărcabile, pe care era învăţată să le schimbe la intervale regulate de timp. De asemenea, la indicaţiile colaboratorilor străini, suspecta a recepţionat şi a început să folosească şi o serie de aplicaţii de tip VPN, al căror scop este criptarea comunicaţiilor dintre părţi. Totodată, suspecta şi-a arătat disponibilitatea de a facilita venirea în România a unora dintre cetăţenii străini cu care se află în legătură şi există suspiciunea că a început să recepţioneze diferite sume de bani de la colaboratorii săi", precizează DIICOT. AGERPRES
EVENIMENT
FOTO: ACCIDENT rutier pe breteaua de intrare pe Autostrada A10, la Aiud. Impact între două mașini
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 12:35, pe breteaua de intrare pe Autostrada A10, la Aiud. În evenimentul rutier au fost implicate două mașini.
Potrivit ISU Alba, Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe breteaua de intrare pe autostrada A10 din municipiul Aiud.


În accident sunt două autoturisme implicate, fără persoane încarcerate.
Pompierii intervin cu o autospecială...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Un clujean și o argentiniancă, uniți de tango. O poveste de dragoste începută la Barcelona și continuată la Cluj
Pentru unii, tango-ul este doar un dans. Pentru Lehel Makara, din Cluj-Napoca, a fost începutul unei povești de dragoste care l-a purtat până în Argentina. Astăzi, el și soția sa, Alejandra, trăiesc la Cluj și își cresc copiii într-o familie în care se vorbesc trei limbi și se împletesc două culturi.
De la milonga la căsătorie, în doar câteva luni
Cei doi s-au cunoscut în Barcelona, la o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
28 februarie-1 martie: Concursul de robotică Regionala Centru FIRST Tech Challenge, la Alba Iulia. 26 de echipe de elevi, la start
În perioada 28 februarie - 1 martie 2026, Alba Iulia găzduiește Regionala Centru FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE un eveniment dedicat educației STEM, inovării și roboticii, care va reuni 26 de echipe de elevi la start.
Competiția este organizată la nivel național de Asociația Nație Prin Educație, iar implementarea evenimentului la Alba Iulia este realizată de echipele Team Xeo #14278 din Alba Iulia, IDeaL Electronics #19085 din Cugir si Star B1T0 #27846 din Sebeș.

Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Proprietarul Carolina Mall din Alba Iulia a scos la vânzare șase parcuri de retail din România. Care este motivul tranzacției
Grupul sud-african MAS Real Estate, care deține printre altele și Carolina Mall din Alba Iulia, a scos la vânzare șase parcuri de retail din România, evaluate la peste 300 de milioane de euro, scrie Profit.ro.
Grupul sud-african își schimbă astfel strategia pe piața locală și începe să renunțe la activele mai mici, concentrându-se pe proiecte comerciale de mari dimensiuni.
La începutul anului 2025, MAS a vândut șapte strip malluri (centre comerciale în aer liber) din...
Citește mai mult pe Alba24.ro

