Connect with us

EVENIMENT

O femeie din Sibiu s-a ales cu dosar penal după ce a încercat să vândă peste 700 de petarde şi artificii

Published

on

Arhivă foto

Poliţiştii au confiscat peste 700 de petarde şi jocuri de artificii de la o femeie care încerca să le vândă în Târgul Obor din municipiul Sibiu, căreia i-au întocmit un dosar penal, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

"La data de 5 decembrie, poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au identificat, în Târgul Obor din municipiul Sibiu, o femeie în vârstă de 31 de ani, din Sibiu, care deţinea şi oferea spre vânzare articole pirotehnice de diferite mărci şi categorii, nefiind autorizată în acest sens, materialele fiind depozitate într-o geantă.

Poliţiştii au ridicat, în vederea indisponibilizării, 774 de bucăţi de articole pirotehnice (petarde şi baterii de jocuri de artificii din categoriile 1, 2, 3 şi P2), deţinute fără autorizaţie. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept", precizează comunicatul IPJ Sibiu.

Potrivit sursei citate, "constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept; comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate de către pirotehnicieni." AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

U Cluj a zdrobit-o pe Csikszereda, în Superligă. Dan Nistor 500

Published

on

1771100625 u cluj 1.jpg






Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.

 

Dan Nistor, la meciul 500

Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.

Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute

Published

on

planeta marte va fi vizibilă marți seară. cum poate fi

Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".

Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.

În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.

Un eveniment asemănător a avut loc și în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

UBB majorează taxele în etape. Dar nu vor depăși 6.500 de lei

Published

on

ubb3 e1639656908346.jpg






Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament

Published

on

apa potabilă, oprită în zone din zlatna. apa ctta a

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.

La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading