Astăzi, 25 martie 2020, se împlinește o lună de când a fost descoprit primul pacient infectat cu coronavirus în România. ISU Gorj a postat pe pagina de Facebook cum a început coșmarul de la momentul când s-a aflat că un cetățean italian care fusese diagnosticat cu COVID-19 și-a petrecut câteva zile în România, mai exact în zone din județul Gorj.

”O lună de când a început...

Acum fix o lună am primit o informație prin care ni se spunea că un cetățean italian, care își petrecuse câteva zile prin diferite locații din județul Gorj, fusese diagnosticat cu COVID-19.

Inevitabilul începuse...
Era 25 februarie, puțin trecut de ora 17:00...

Reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu ne-am pus la aceeași masă într-un birou și, în câteva minute, ne-am stabilit fiecare sarcini concrete.

Pe scurt, pompieri, polițiști, jandarmi, medici, asistenți medicali, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Instituției Prefectului-Județul Gorj și ai Consiliului Județean Gorj aveam misiunea de a identifica, în cel mai scurt timp, toate persoanele care intraseră în contact apropiat direct sau indirect cu cetățeanul italian și de a lua toate măsurile ca virusul să fie stopat.

După câteva telefoane, am realizat că exista posibilitatea ca lista să fie una interminabilă.

Deja toată presa națională se îndrepta către Tg-Jiu, toată presa locală și corespondenții locali ai presei naționale începuseră să sune sau să vină în fața Instituției Prefectului pentru a afla cât mai multe detalii.

N-aveam timp pentru a face lucrurile ordonat, frumos așezați la calculator, cu situații frumos aranjate în pagină...NU!

Fiecare avea un teanc de coli, un pix și 1-2 telefoane care sunau sau de pe care se suna încontinuu, iar în urma datelor pe care le adunam făceam scheme logice pentru a afla cât mai multe detalii.
Echipajele noastre, echipajele SAJ și angajați ai DSP plecaseră deja în teren să recolteze probe celor pe care noi îi identificam ca fiind contacți apropiați, direcți sau indirecți, ai cetățeanului italian.

Nimeni în țară nu se confruntase cu situația asta până atunci!

Avusesem multe discuții , luasem în calcul că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să gestionăm o astfel de situație, ne făcusem un plan de acțiune, fiecare știa ce are de făcut, dar situația era reală acum.
Acum adrenalina era la maxim!
Se făcuse târziu deja.
Era 1:00-2:00 noaptea și noi continuam să-i sunăm pe oameni. Îi trezeam din somn și îi interogat despre când și cum au întrat în contact cu X sau cu Y.
Încercam să vorbim cât se putea de calm, dar în același timp să-i facem să înțeleagă cât de importante erau informațiilor lor pentru noi și cât de important era ca ei să nu mai intre în contact cu nimeni.
Unii nu ne credeau și trebuia să le aducem dovezi că sunăm din partea unor instituții. Își făceau fel și fel de probleme, firești până la urmă: “Voi îmi spuneți să nu mă mai duc la dimineață la serviciu , dar dacă șeful meu mă dă afară?”, “M-ați sunat pentru că sunt bolnav, nu?” etc. Unii o luau ca pe o glumă nesărată: “Lasă-mă domne’ cu prostiile!”, “Mâine nu puteați să mă sunați!”, “Bă eu am copii mici! Voi nu vedeți cât e ceasul!” etc.
Pentru fiecare locație în care identificam persoane care intraseră, direct sau indirect, în contact cu italianul, echipaje ale poliției și jandarmeriei se deplasau de urgență pentru a asigura paza, astfel încât oamenii să nu plece de acasă și să nu mai intre în contact cu nimeni.

Nu se comunicase, încă, public nimic!

Câteva știri pe surse apăruseră deja! La scara Instituției Prefectului erau deja toate televiziunile locale și naționale.
Presiunea media creștea.
Ne-am schițat câteva idei pe care să le comunicăm oamenilor!

Trebuia ca oamenii să știe, aveam datoria de a le spune!

Am așteptat zorii zilei pentru a nu instala panica!
De dimineață am organizat o conferință de presă. Câteva zeci de jurnaliști erau în sală, drept urmare, toată țara era cu ochii pe noi.
Prefectul, Subprefecții, Președintele Consiliului Județean, Vicepreședintele Consiliului Județean, Inspectorii Șefi ai ISU Gorj, Inspectoratului de Poliție și Inspectoratului de Jandarmi și reprezentanți ai DSP Gorj s-au aliniat la o masă.

Camerele erau pornite și o țară întreagă era ațintită în fața televizoarelor.

Prefectul a prezentat situația exact așa cum era în acel moment. A prezentat tot ce muncisem în noaptea aia, toate probele pe care le luasem de la oameni, ce măsuri luasem cu ei și ce avem de gând să facem în continuare.
Am încercat să-i îndemnăm pe oameni la calm și să-i facem să realizeze că, indiferent de cum vor evolua lucrurile, nu sunt singuri! Că noi vom face tot ce este omenește posibil pentru a-i ajuta!

După conferință, presiunea media nu mai era atât de mare, dar munca noastră trebuia să continue.
Până în după-amiaza zilei de 26 februarie am făcut în continuare scheme logice de contact și am recoltat probe.
Începuseră să vină și primele rezultate la teste. Primele 19 teste erau negative.
Asta ne-a dat putere!

Erau mai bine de 24 de ore de când eram cu toții la muncă.
Nimeni nu se odihnise!
Nu era timp de asta!

Am organizat iar o conferință de presă pentru a-i liniști pe oameni.
Așa cum primele 19 rezultate negative ne dăduseră nouă aripi și ne dăduseră speranțe, aveam convingerea că vor avea același rezultat și pentru oamenii care erau cu ochii pe ce se întâmplă cu virusul în județul nostru.

Următorul lot de teste trimis la Institututul Matei Balș din București era de 33.

Speram să fie bine!

Eram adunați în aceeași formație, când Prefectul primește un telefon. Ne uitam cu toții la el când purta o discuție telefonică cu cineva din Apararul Central!
Speram să închidă și să ne spună că e bine!
A închis!

A făcut o pauză de câteva secunde, ne-a privit pe toți și a spus: Domnilor avem un confirmat!
Munca noastră o lua, în momentul ăla, de la zero. Făcusem mai bine de 36 de ore scheme logice ale persoanelor care intraseră în contact cu italianul, iar acum făceam scheme pentru persoanele care intraseră în contact cu omul nostru confirmat pozitiv.

După vreo 40-50 de ore am început să ne odihnim, pe rând, câte 2-3 ore.
Făcusem peste 150 de teste și așteptam rezultatele pentru că, în funcție de ele, știam ce aveam de făcut în continuare.
Izolasem la domiciliu sute de persoane pentru a ne asigura că virusul nu va scăpa de sub control.

În zilele următoare a început valul de oameni care veneau din străinătate de frica virusului.
Au început să fie persoane confirmate ca purtătoare a COVID-19 și în alte județe.

A trecut o lună...noi suntem tot aici!

Lucrăm în schimburi!
Ne completăm, ne suplinim! 16, 18, 20 ore pe zi! 24! Oricât e nevoie! Și vom rămâne aici până când se va termina și oamenii vor fi în siguranță!
Ajungem acasă doar ca să facem un duș, să ne schimbăm și să mâncăm o masă caldă! Atât!
Familiile noastre ne-au înțeles! Trebuie să ne înțeleagă! Cei care au copii i-au lăsat în grija bunicilor, fraților...

Acum, la nivelul județului nostru, avem câteva mii de oameni autoizolați și câteva sute în carantină. Fiecare are nevoile lui și, prin autoritățile publice locale, de fiecare în parte trebuie să ne îngrijim.

Unii ne mulțumesc, alții nu înțeleg situația și ne critică, ne înjură.

Nu știm cât va mai dura situația sau cum vor evolua lucrurile, dar îi asigurăm pe oameni că nu ne vom da bătuți și vom face tot ce este omenește posibil ca lucrurile să revină la normal.

Tu, omule de rând, trebuie doar să înțelegi că trebuie să rămâi acasă și să respecți regulile!
Nu ne ajuți pe noi, îi ajuți pe cei dragi ție!
Uită-te la ce se întâmplă în Italia, Franța, Spania, Germania și multe alte țări ale lumii!
Fiecare dintre noi poate contribui la stoparea extinderii infecție cu COVID-19.
Ajută și tu!
Respectă regulile și măsurile impuse!”