EVENIMENT
O mașină s-a izbit de un cap de pod, pe DN 15B, în județul Neamț. Două persoane rănite
Două persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a fost implicată, marţi, într-un accident rutier pe drumul naţional DN 15B, în localitatea Dumbrava.
"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat, de 33 de ani, din Târgu-Neamţ, conducea un autoturism pe drumul naţional 15B, în localitatea Dumbrava, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto şi a unei femei, în vârstă de 38 de ani, din judeţul Iaşi, pasageră în acelaşi autoturism", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subcomisarul Ramona Ciofu.
Răniţii au fost transportaţi la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu Neamţ pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Şoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. AGERPRES
EVENIMENT
Clujul, în finala globală Global Startup Awards. Doi lideri ai ecosistemului tech clujean vor reprezenta România în Malta
Două nume din ecosistemul tech clujean au fost premiate în competiția regională Global Startup Awards – Eastern Europe și vor reprezenta România în finala globală, care va avea loc în luna aprilie, în Malta, în cadrul EU-Startups Summit.
Este vorba despre Georgina Lupu Florian, din partea WolfPack Digital, și Cătălin Briciu, cofondator Linnify, ambii membri ai Transilvania IT Cluster. Cei doi au câștigat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Titluri de stat Tezaur 2026: cum pot fi cumpărate titlurile de stat cu dobânzi de până la 7%. A doua ediție, lansată luni
Titluri de stat Tezaur 2026. Ministerul Finanțelor a lansat, luni, 9 februarie, a doua ediție a Programului de titluri de stat Tezaur din acest an. Persoanele fizice pot economisi prin intermediul titlurilor de stat cu dobânzi de până la 7%.
Veniturile obținute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt emise în formă dematerializată, anunță ministerul.
În perioada 9 februarie 2026 – 6 martie 2026, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Incident grav la Cluj: Te bat de nu mai rămâne nimic din tine pentru că vorbești maghiară pe stradă, în România”
EVENIMENT
Începe procesul în care Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară. Decizie la Tribunalul București
Începe judecarea dosarului în care Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară. Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale. Instanța a dispus începerea judecării pe fond a dosarului.
Tribunalul București a menținut decizia Judecătoriei Sectorului 1 prin care s-a constatat că dosarul a fost întocmit în mod legal.
Procesul se află în cameră preliminară. Pe 9 decembrie 2025...
Citește mai mult pe Alba24.ro
