EVENIMENT
O nouă decizie de eliberare pentru afaceristul Ioan Niculae, după ce a executat doar 9 luni din pedeapsa de 5 ani de închisoare
Judecătoria Medgidia a admis, miercuri, cererea omului de afaceri Ioan Niculae privind eliberarea condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă, după ce acesta a executat efectiv nouă luni din pedeapsa de cinci ani primită în dosarul "Interagro".
Decizia nu este însă definitivă, iar procurorii pot face contestaţie.
Este a doua decizie favorabilă primită în instanţă de Ioan Niculae, prima fiind dată tot de Judecătoria Medgidia în luna mai, însă hotărârea a fost desfiinţată la apel de Tribunalul Constanţa.
La calcularea fracţiei de o treime necesară pentru eliberarea condiţionată, instanţa a ţinut cont de perioada petrecută anterior de Ioan Niculae în închisoare (197 zile), ca urmare a condamnării de 2 ani şi 6 luni, primite în 2015 în dosarul "Mită la PSD".
Pe 18 februarie 2021, patronul grupului Interagro, Ioan Niculae, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani.
În acelaşi dosar, Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila şi fost preşedinte al PSD Brăila, a fost achitat pentru trafic de influenţă.
De asemenea, Nicoleta Mariana Toncea (soţia lui Ioan Niculae) a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani. Agerpres
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Dan Nistor, la meciul 500
Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.
Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.
Un eveniment asemănător a avut loc și în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
