Connect with us

ACTUALITATE

O nouă tranşă de vaccin produs de Pfizer BioNTech va sosi în ţară

Publicat

O nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 303.030 doze, va sosi luni în ţară, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Potrivit sursei citate, vaccinurile vor sosi pe cale aeriană, pe aeroportul din Otopeni.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

„Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului ‘Cantacuzino’ este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman”, afirmă CNCAV.

Până în prezent, România a recepţionat 12.556.889 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 7.936.721 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei

Publicat

calendar ortodox 2025: sfântul ierarh dosoftei, mitropolitul moldovei

Publicitate

Sfântul Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava. La botez a primit numele Dimitrie. Tânărul Dimitrie a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă deosebită şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte.

A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi şi…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: „Povești la gura sobei” – Magia iernii pentru cei mici, la Filiala nr. 2 Grivița a Bibliotecii Județene Botoșani

Publicat

foto: „povești la gura sobei” – magia iernii pentru cei

Publicitate

Vineri, 12 decembrie 2025, de la ora 13:00, Filiala nr. 2 Grivița a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani a găzduit activitatea „Povești la gura sobei”, un eveniment dedicat celor mici, menit să îi introducă în atmosfera caldă, liniștită și plină de farmec a poveștilor de iarnă.

Protagoniștii întâlnirii au fost elevii Clasei I B – Step by Step, cunoscuți drept „Veverițele Curioase”, de la Liceul Pedagogic „Nicolae…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Medic infecționist: Tratamentul leprei se face cu antibiotic și poate dura până la doi ani

Publicat

medic infecționist: tratamentul leprei se face cu antibiotic și poate

Publicitate

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Sf. Parascheva” Iași, medicul Florin Roșu, afirmă că tratamentul leprei se face printr-o asociere de antibiotice și poate dura până la doi ani, el punctând că, la câteva zile de la începerea administrării medicamentelor, bolnavul nu mai este contagios.

”Tratamentul constă în administrarea unei asocieri de antibiotice pentru o durată mai lungă de timp, de la câteva luni până la 2 ani. După câteva…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cătălin Silegeanu cere explicații privind achiziția microbuzelor școlare la suprapreț și solicită verificări în județul Botoșani

Publicat

cătălin silegeanu cere explicații privind achiziția microbuzelor școlare la suprapreț

Publicitate

Senatorul Cătălin Silegeanu a adresat o interpelare ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslariu, prin care solicită explicații privind modul în care au fost cheltuite fondurile PNRR pentru achiziția microbuzelor școlare electrice, în contextul scandalului public legat de diferențele majore de preț practicate între județe, cerând verificări și pentru Botoșani.

În documentul transmis oficial, senatorul atrage atenția…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe