EVENIMENT
O persoană rănită, într-un accident în Brașov. Coliziune între două autoturisme. În urma impactului, una dintre mașini a fost proiectată de contrasens
O persoană a fost rănită, în urma unui accident rutier produs luni, în municipiul Brașov, după coliziunea dintre două autoturisme.
Potrivit IPJ Brașov, accidentul s-a produs pe strada Zizinului, după coliziunea dintre două autovehicule. În urma impactului puternic, unul dintre cele două autovehicule a fost proiectat pe sensul opus de mers.
O persoană a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost zero.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.
EVENIMENT
După blocajele cauzate de zăpadă, școlile din Cluj își deschid porțile. Maria Forna: Sperăm să nu intervină situații neprevăzute
Cursurile suspendate joi în șapte unități de învățământ din județul Cluj, precum și dificultățile întâmpinate de elevii navetiști din alte zeci de localități, se vor încheia vineri, când toate școlile din județ își vor relua activitatea în format fizic.
Anunțul a fost făcut de Prefectura Cluj, în urma consultărilor cu Inspectoratul Școlar Județean și autoritățile locale.
În cursul zilei de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. IREAL. A fost plasat sub control judiciar șoferul care a omorât un pieton la Ceanu Mare și a fugit
Șoferul care a lovit mortal marți seară un bărbat în localitatea Ceanu Mare a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Imagini șocante surprinse de camerele de supraveghere
Primele înregistrări arată momentul în care șoferul realizează că a lovit pietonul. În imagini, acesta își pune mâinile pe cap, într-un gest de șoc, apoi fuge de la locul faptei. Victima, identificată de surse locale ca...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Muscă din Cluj escaladând zăpada la -5 grade Celsius. Ce spune specialistul Stermin
O muscă a fost surprinsă joi escaladând nămeţi de zăpadă în zona centrală a Clujului, la o temperatură de -5 grade Celsius.
Sandu Stermin: Ar trebui să fie în diapauză
Reputatul biolog şi exporator clujean Alexandru N. Stermin a explicat, pentru Cluj24, că, prezenţa muştei în zăpadă ar fi explicate doar de faptul că ea tocmai ar fi ieşit de undeva de la căldură.
“Sigur musca asta a...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Consultații doar cu programare și limitări stricte la medicul de familie, din 2026. Ce trebuie să știe pacienții
Începând cu anul 2026, accesul la serviciile medicale oferite de medicii de familie va fi mai strict reglementat, conform Asociației Medicilor de Familie Cluj. Programările devin obligatorii, documentele medicale nu mai pot fi eliberate fără consultație, iar numărul de consultații decontate este clar limitat.
Noile precizări urmăresc eficientizarea activității cabinetelor și evitarea blocajelor din sistem.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
