EVENIMENT
O pictură de Picasso furată din Atena cu peste nouă ani în urmă a fost găsită de poliţie
Poliţia greacă a recuperat o pictură de Pablo Picasso, "Cap de femeie", care a fost furată în urmă cu peste nouă ani din Galeria Naţională din Atena, informează DPA.
Hoţul ar fi fost un bărbat în vârstă de 49 de ani, a relatat presa greacă, luni seară.
Pictura a fost descoperită împreună cu o altă operă de artă - o lucrare deteriorată a pictorului olandez Piet Mondrian - într-un depozit, la circa 50 de kilometri de Atena.
Ministerul Culturii din Atena a confirmat descoperirea celor două lucrări.
Mai multe detalii vor fi dezvăluite marţi dimineaţă în cadrul unei conferinţe de presă.
Poliţia a reluat investigaţiile în februarie anul trecut, după ce mai mulţi experţi au susţinut că lucrarea lui Picasso nu a apărut niciodată pe piaţa neagră şi, prin urmare, nu a părăsit niciodată Grecia.
Pictura este estimată la 16,5 milioane de euro (19,7 milioane de dolari), însă are şi o semnificaţie specială pentru Grecia, întrucât a fost oferită acestei ţări chiar de către artistul spaniol în semn de apreciere pentru rezistenţa dovedită de rezidenţii eleni împotriva trupelor naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. AGERPRES
Sursa foto: Greek Police handout greekreporter.com
EVENIMENT
Nicușor Dan anunță că va participa la Consiliul Păcii organizat de Donald Trump la Washington. Va plăti România miliardul?
Președintele Nicușor Dan a anunțat duminică, într-o postare pe Facebook, că va participa săptămâna viitoare la Consiliul Păcii de la Washington.
Potrivit șefului statului, țara noastră va avea calitatea de observator. Taxa pentru calitatea de membru permanent în consiliu este de 1 miliard de dolari.
„Voi participa săptămâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Păcii la Washington, răspunzând invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Noi drepturi pentru pacienți: vor avea dreptul la a doua opinie medicală și vor fi programați de medici la următoarea consultație
Noi drepturi pentru pacienți. Pacienții asigurați vor avea dreptul la a doua opinie medicală, care va fi decontată de stat, potrivit unui proiect adoptat de Camera Deputaților. De asemenea, medicii vor fi obligați să direcționeze și programeze pacienții pentru investigații medicale ulterioare.
Camera Deputaților a adoptat recent un proiect de lege care aduce modificări importante la Legea 46/2003 privind drepturile pacientului.
Potrivit parlamentarilor, inițiativa are ca scop...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Speranță în prevenirea demenței: trei activități simple care pot reduce riscul cu aproape 40%. Studiu
Speranță în prevenirea demenței. Un studiu publicat recent aduce vești încurajatoare în lupta împotriva demenței, arătând că anumite activități practicate pe parcursul vieții ar putea avea un impact semnificativ în prevenirea acestei boli.
Cercetătorii de la Academia Americană de Neurologie au descoperit că scrisul, cititul și învățarea unei limbi străine pot reduce riscul de demență cu aproximativ 40%.
Studiul a inclus datele a 1.939 de persoane, care au fost...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Tânărul de 26 de ani care l-a omorât cu un calorifer în cap pe Gheorghe Chindriș. S-au cunoscut pe un site
Gheorghe Chindriș, un cunoscut român care a înființat primul sat românesc în SUA, a fost ucis sâmbătă, în propria casă din comuna Florești, iar autorul crimei este un tânăr din Reghin.
S-au cunoscut pe un site
Surse judiciare au declarat pentru Cluj24 că cei doi s-au cunoscut pe un site și că s-au mai întâlnit.
Tânărul nu are antecedente penale, doar un dosar de distrugere prin 2019.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
