Connect with us

EVENIMENT

O puștoaică a pus pe jar autoritățile din Reșița. A sunat la 112 și a spus că ea și alți doi tineri au fost răpiți

Publicat

112 apel fals

O fată în vârstă de 12 ani din Reșița, județul Caraș-Severin, a sunat, vineri, la 112 și a spus că ea, alături de alți doi tineri, au fost legați la ochi și răpiți. Apelul a fost, din fericire, fals.

Potrivit Poliției Caraș-Severin, polițiștii reșițeni au primit două apeluri la 112 prin care o tânără sesiza că a fost legată la ochi și răpită împreună cu alți doi tineri, .

Apelurile s-au s-au dovedit a fi, din fericire, false.

„După efectuarea apelurilor, persoana nu a mai putut fi contactată pe numărul de telefon, telefonul fiind închis. Imediat, la nivelul inspectoratului au fost construite mai multe echipe operative, care au demarat verificările în legătură cu cele sesizate de tânăra în cauză, în mai puțin de o oră fiind identificată apelanta, o fată de 12 ani, care, în momentul apelării serviciului 112, se afla în incinta unei unități școlare din Reșița, împreună cu alți colegi de aceeași vârstă”, transmite Poliția Caraș-Severin.

Copila, împreună cu bunica, au fost duse la sediul poliției pentru stabilirea celor întâmplate și luarea măsurilor legale, tânăra fiind atenționată cu privire la utilizarea SNUAU 112.

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi a fost doar o glumă, dar a presupus angrenarea de resurse și forțe pentru a desfășura multiple activități într-un timp scurt.

Astfel de fapte sunt de natură să aducă prejudicii grave la nivelul societății și tulburări ale siguranței publice, atât prin natura și amploarea forțelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare și contracarare, cât și prin stările de temere generate în rândul cetățenilor, atât cei direct afectați, aflați în locurile respective cât și întreaga comunitate.

Legislația din România prevede că alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii.

De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii”, transmite Poliția Caraș-Severin.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Gmail în alertă: Contul dvs. ar putea fi în pericol. Cum poți verifica și securiza. Zeci de milioane de parole au fost expuse.

Publicat

modificări la gmail: google transformă inboxul într un asistent inteligent pentru

Zeci de milioane de conturi Gmail ar putea fi vulnerabile, după ce o bază uriașă de date cu parole furate a ajuns în spațiul public. Experții în securitate cibernetică avertizează că aproximativ 48 de milioane de utilizatori Gmail se numără printre potențialele victime, în contextul în care atacurile informatice vizează tot mai des platformele cu cei mai mulți utilizatori la nivel global.

Una dintre aplicațiile utilizate zilnic de milioane de utilizatori din întreaga lume este...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Îndrăgitul actor clujean Florin Piersic împlinește 90 de ani. O viață dedicată scenei, filmului și publicului român

Publicat

2. florin piersic la gala de deschidere tiff.24.jpg






Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiți și emblematici actori ai României, sărbătorește astăzi, 27 ianuarie, venerabila vârstă de 90 de ani.

Personaje legendare care au făcut istorie

De-a lungul unei cariere ce se întinde pe mai bine de șase decenii, Florin Piersic a dat viață unor personaje care au devenit legendă: Harap Alb, Mărgelatu, Anghel Șaptecai sau eroii filmelor istorice care au marcat...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Vremea până în 23 februarie: vortexul polar aduce temperaturi atipice și ninsori. Condiții meteo în ultima lună de iarnă

Publicat

vremea în alba, în minivacanța de crăciun 2025: mai frig,

Vremea până în 23 februarie: vor fi temperaturi atipice, cu variații mari, în ultima lună de iarnă. Influența unui vortex polar va fi resimțită și în România. Este așteptată o nouă perioadă cu ninsori.

Valorile maxime vor fi în general mai mari față de normalul perioadei, în februarie. Însă sunt anunțate și scăderi bruște de temperatură de la o zi la alta și de la o regiune la alta.

În Alba, de exemplu, prima zi de februarie vine cu ninsori și maxime de 4 grade,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Alocația de hrană în 2026. Suma alocată pentru persoanele vulnerabile crește cu peste 60%, de la 1 februarie

Publicat

alocația de hrană în 2026. suma alocată pentru persoanele vulnerabile

Alocația de hrană în 2026. Alocația zilnică de hrană pentru copii, persoane cu dizabilități, persoane vârstnice și alte categorii vulnerabile a fost majorată. Astfel, în anul 2026, alocația zilnică de hrană pentru toate categoriile de beneficiari crește de la 22 lei la 32 lei/zi.

Măsura a fost oficializată printr-o hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României și va intra în vigoare începând cu 1 februarie 2026. Propunerea de actualizare a standardelor de cost...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe