Connect with us

EVENIMENT

O șoferiță a băgat în spital doi tineri, în Galați. Ce greșeală a făcut

Publicat

nou politia accident general scaled e1650044190319

Accident rutier vineri în municipiul Galați, la intersecția străzilor Doctor Alexandru Carnabel și Episcop Melchisedec Ștefănescu, în urma coliziunii dintre două autoturisme.

O femeie în vârstă de 41 ani, din comuna Cavidinești, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Doctor Alexandru Carnabel, ajungând în intersecție, a pătruns pe un drum cu prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat cu vârsta de 22 ani, din comuna Schela, județul Galați.

În urma acestui accident a rezultat rănirea ușoară a două persoane, o femeie și un bărbat, cu vârstele de 21 și 22 ani, pasageri în cel de-al doilea autoturism.

 

O șoferiță a băgat în spital doi tineri în Galați. Ce greșeală a făcut: duși la spital

 

Aceștia au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Șoferii dețin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscopică rezultatul a fost negativ în ambele cazuri, conform polițiștilor din Galați.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO. Cetatea lui Matei Corvin, cofetărie de 185 de ani, pălincă și muzeu interactiv. Ce să faci la Gyula când nu ești la băi

Publicat

cetatea gyula 7.jpg






Cunoscut pentru complexul cu ape termale, orașul Gyula din Ungaria, aflat la doar 3-4 ore distanță cu mașina de Cluj-Napoca, reușește să ofere vizitatorilor și o experiență culturală și gastronomică inedită.

Orașul de lângă granița cu România nu are mai mult de 30.000 de locuitori. Dar oamenii locului, maghiari, germani și români, mizează pe istorie, gastronomie, arhitectura bine păstrată și pe cele…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Noul Mers al Trenurilor, în vigoare. Cât de mult se scumpesc biletele de călătorie, din 14 decembrie

Publicat

noul mers al trenurilor, în vigoare. cât de mult se

Din 14 decembrie intră în vigoare Noul Mers al Trenurilor, 2025-2026. Odată cu acesta, se vor scumpi și biletele de călătorie. 

CFR Călători va asigura zilnic circulația a peste 1150 de trenuri, în funcție de perioada din an: 52 în trafic internațional, 20 Intercity, 112 Interregio, 26 trenuri sezoniere și 952 Regio, acoperind astfel transportul feroviar la nivel național.

Bilete de tren mai scumpe

Biletele de tren se vor scumpi cu aproape 10% din 14 decembrie. Conducerea CFR…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

A început Hanuka 2025. Ce semnificații are Sărbătoarea luminilor și tradiții din comunitate

Publicat

a început hanuka 2025. ce semnificații are sărbătoarea luminilor și

Hanuka 2025: duminică, 14 decembrie, a început Hanuka, o sărbătoare a comunității evreiești, numită și Sărbătoarea Luminilor. Aceasta durează opt zile. 

În fiecare seară de Hanuka, se aprinde o lumânare. Lumânările se pun într-un sfeşnic – sau lampă – specială, numită hanuchia.

Sărbătoarea este încărcată de semnificații pentru comunitatea evreilor.

Hanuka 2025: semnificații

De Hanuka se reamintește victoria de acum aproximativ 2.000 de ani a macabeilor asupra…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Surpriză în imobiliare. Un oraș a detronat Clujul și Capitala în topul scumpirilor

Publicat

surpriză în imobiliare. un oraș a detronat clujul și capitala

Surpriză în imobiliare. Un alt oraș din România a detronat Clujul și Capitala în topul scumpirilor.

Prețul mediu cerut de proprietari și dezvoltatori pentru apartamentele scoase la vânzare a crescut în România în ultimul an cu 14%. Printre marile orașe din țară, cea mai mare creștere a fost de 21%.

În România, prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori pentru apartamentele scoase la vânzare a crescut în ultimul an cu 14%, potrivit indicelui Imobiliare.ro, citat…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe