Connect with us

ACTUALITATE

O stradă din Florenţa va purta numele Reginei Elena a României

Publicat

O stradă din Florenţa va purta numele Reginei Elena a României, informează Casa Regală, într-o postare pe Facebook.

O stradă din Florența va purta numele Reginei Elena a României

La inițiativa unor organizații civice reprezentând...

Publicată de Familia Regala a Romaniei pe Joi, 28 ianuarie 2021

"La iniţiativa unor organizaţii civice reprezentând comunitatea românească şi pe cea italiană, Consiliul Oraşului Florenţa a votat în favoarea atribuirii numelui Reginei Elena a României unei străzi sau unui parc public din străvechea urbe. Meritul pornirii acestui demers patriotic şi istoric, demn de toată admiraţia, aparţine doamnei Melania Cotoi, preşedinta Asociaţiei AlterNATIVA", precizează sursa citată.

În cursul lunii mai, va avea loc la Florenţa comemorarea Reginei Elena, iar anul viitor va fi inaugurată locaţia publică purtând numele său.

Potrivit Casei Regale, Majestatea Sa Margareta a fost informată, pas cu pas, de iniţiativa civică românească şi a trimis o scrisoare de felicitare Asociaţiei AlterNATIVA. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Trei mandate de percheziție domiciliară puse în aplicare de polițiștii de la Darabani

Publicat

percheziții la nicșeni. ce au căutat oamenii legii

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară în localitatea Darabani, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (417)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (417)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

PLUGUŞORUL UNUI PARLAMENTAR

PENTRU EPIGRAMIŞTI

Aho, fraţi parlamentari,

Vă îndemn ca să fiţi tari,

Ţipaţi în lavalieră,

Publicitate

Gura, o mitralieră,

Fiţi mai duri, mai tupeişti,

Trageţi în epigramişti!

Daţi-le cu biciul, măi,

Şi în cap cu zurgălăi…

  Hăi, Hăi!

Se cred că...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cum se spune „La Mulți Ani 2026” și „An Nou Fericit” în peste 50 de limbi. Urările care unesc lumea la intrarea în 2026

Publicat

cum se spune „la mulți ani 2026” și „an nou

Publicitate

Trecerea în noul an este însoţită de urări, mesaje și felicitări de anul nou 2026, în toate colţurile lumii. Noaptea de Anul Nou este momentul în care fiecare dintre noi ne facem planuri pentru următoarea perioadă şi ne împărtăşim speranțele cu cei dragi, relatează alba24.ro.

La miezul nopții dintre ani, lumea vorbește aceeași limbă: speranța. Indiferent de fus orar, cultură sau continent, trecerea în 2026 este marcată de același...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 19 ani, din municipiul Botoșani, reținut pentru tâlhărie calificată

Publicat

tânăr de 19 ani, din municipiul botoșani, reținut pentru tâlhărie

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pe numele unui tânăr, de 19 ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 26 decembrie 2025, acesta ar fi sustras 50 de euro, prin acte de violență, de la persoana vătămată, un tânăr, de 21 de ani, din aceeași localitate.

 

La...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe