EVENIMENT
O tânără de 25 de ani, cu o grupă rară de sânge, a salvat după moarte, mai multe vieți
O femeie în vârstă de 25 de ani, care avea o grupă de sânge rară, va salva mai multe vieţi după ce familia acesteia a fost de acord cu prelevarea de organe.
Raluca Neagu, coordonator al Centrului Regional de Transplant Iaşi, a declarat, vineri, că prelevarea de organe a fost făcută de la o tânără dintr-un judeţ din zona Moldovei, care avea grupa O negativ.
"Inima a fost prelevată de o echipă din Slovenia, plămânii de o echipă din Germania, ficatul a fost prelevat de echipa de la Iaşi, dar a fost dus la o clinică din Bucureşti pentru că acolo exista o urgenţă de grad zero. Rinichii şi corneea au fost prelevaţi şi vor fi transplantaţi la Iaşi. Au fost prelevate şi tendoanele, iar, ulterior, au fost trimise la banca de ţesuturi de la Bucureşti, singura din ţară", a declarat dr. Raluca Neagu, coordonator al Centrului Regional de Transplant Iaşi. AGERPRES
Un accident rutier a avut loc vineri, 26 decembrie, pe raza localității Tibru, în comuna Cricău. Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 18.00.
Potrivit reprezentanților ISU Alba, din informațiile preliminare este vorba despre un autoturism răsturnat. În urma accidentului a rezultat o victima, conștientă și neîncarcerată, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alex Crișan.
La fața locului intervin pompierii din Alba Iulia cu o autospecială de stingere cu apă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
BNR lansează la Cluj-Napoca o monedă de aur cu valoarea de 10 lei dedicată plăcuțelor votive de la Germisara
Banca Națională a României va introduce în circuitul numismatic, începând de luni, 29 decembrie, o monedă din aur dedicată temei „Istoria aurului – Plăcuțele votive de la Germisara”. Noua emisiune va putea fi achiziționată inclusiv prin sucursala regională Cluj a BNR, alături de cele din București, Constanța, Dolj, Iași și Timiș.
Moneda este realizată din aur, are un diametru de 13,92 mm, o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Un tânăr și un minor din Alba, prinși de polițiști în ziua de Crăciun în timp ce conduceau mașini fără a avea permis de conducere
Un tânăr în vârstă de 28 de ani și un minor în vârstă de 16 ani au fost identificați de polițiști, în timp ce conduceau autoturisme fără a avea permis de conducere.
Tânărul a fost identificat pe timp de noapte, pe raza localității Cergău Mare, iar minorul pe strada Turnătoriei din Bărăbanț, Alba Iulia.
Cazurile au fost comunicate de reprezentanții IPJ Alba, în buletinul de presă din 26 decembrie.
La data de 25 decembrie 2025, în jurul orei 23.50, polițiștii...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Noile criterii pentru încadrarea în grad de handicap. Impact devastator pentru persoanele cu boli rare
Noile criterii de încadrare în grad de handicap aplicate din noiembrie: de ce bolile rare nu „încap” în grile. Pentru mulți români, „handicap” înseamnă o problemă vizibilă: cineva în scaun rulant, cineva care nu poate vedea sau auzi. În realitate, la bolile rare, dizabilitatea poate fi complexă, fluctuantă și invizibilă.
Iar aici apare tensiunea: noile criterii de încadrare în grad de handicap, intrate în vigoare din noiembrie, sunt percepute de pacienți și...
Citește mai mult pe Alba24.ro

