EVENIMENT
VIDEO: O ursoaică cu doi pui a fost văzută la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia
O ursoaică cu doi pui a fost zărită, în mai multe rânduri, în perimetrul cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, iar un urs masiv a fost semnalat în apropierea cetăţii Costeşti-Cetăţuia, ambele în Munţii Orăştiei, administraţia monumentelor istorice atrăgându-le atenţia turiştilor să se îndepărteze de animalele sălbatice atunci când le observă pe trasee.
"Probabil că au coborât în căutare de mâncare. Îi sfătuim pe turişti să nu hrănească animalele sălbatice şi să nu lase resturi de mâncare în zonele vizitate. Totodată, îi rugăm să nu se apropie de urşi, din dorinţa de a-i fotografia sau filma. Sunt animale sălbatice, cu reacţii imprevizibile, mai ales că este vorba şi de o ursoaică cu doi pui", a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, directorul general al Direcţiei de Administrare Monumente şi Promovare Turistică Hunedoara, Radu Barb.
El a menţionat că ursoaica şi cei doi pui au fost observaţi, chiar în incinta sitului Sarmizegetusa Regia, de către paznicul monumentului istoric, în general, noaptea spre dimineaţă, apreciindu-se că animalul nu este obişnuit cu prezenţa oamenilor.
Celălalt urs, de mari dimensiuni, a fost văzut de turişti şi de personalul din administraţia sitului pe drumul care urcă de la Costeşti spre cetatea Costeşti-Cetăţuia.
Autorităţile judeţene, în administrarea cărora se află cetăţile dacice, au informat despre aceste aspecte Direcţia Silvică Hunedoara, solicitând luarea măsurilor legale pentru a preveni orice incidente cu posibile consecinţe pentru oameni.
Este pentru prima oară când urşii sunt semnalaţi că au ajuns până în preajma celor două cetăţi dacice. În cazul în care se întâlnesc cu aceste animale, turiştii sunt sfătuiţi să încerce să se îndepărteze şi să anunţe autorităţile la numărul de urgenţă 112.
AGERPRES
Sursa video: Agerpres/facebook
EVENIMENT
Fostul șef al Jandarmeriei Cluj, Aurel Litan, rămâne în arest la domiciliu. Tribunalul i-a respins contestația
Tribunalul Cluj a respins, marți, contestația depusă de fostul șef al Jandarmeriei Cluj, general de brigadă (r) Aurel Litan, la măsura arestului la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unei fete de 17 ani.
Litan a fost plasat în arest la domiciliu în 31 ianuarie, pentru 30 de zile, cu obligativitatea purtării unei brățări electronice de supraveghere, de magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca, iar...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Dominic Fritz pierde procesul în care ANI îl acuză de conflict de interese. Primarul anunță că face apel: „Nu plec”
Primarul Dominic Fritz a reacționat dur după ce Curtea de Apel Timișoara a respins cererea sa de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI), care îl declarase incompatibil și în conflict de interese administrativ.
Edilul anunță că va continua lupta în instanță și va contesta decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
„Sunt cu capul sus. Nu am nimic ce să-mi reproșez”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Șoc pentru cei viitorii studenți ai UBB. Taxele ar urma să fie majorate masiv. Programul de master de 10.000 de lei
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ar putea fi loviți din toamna acestui an de majorări semnificative ale taxelor de școlarizare și de admitere.
Pe masa Senatului UBB s-ar afla propuneri care vizează creșteri consistente ale costurilor pentru facultăți, atât la nivel de licență și masterat, cât și pentru doctorat, potrivit informațiilor Cluj24.ro.
Votul, luni, în timpul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
UPDATE
PSD Cluj a reacționat la mesajul transmis de PNL Cluj.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
