Connect with us

EVENIMENT

O zi din viața unui jandarm aflat la ”vânătoare” de persoane care nu respectă izolarea la domiciliu. ”Tot ce se întâmplă este o încercare pentru noi. Te rog, #RĂMÂI_ÎN_CASĂ!”

Publicat

jandarm

Este jandarm de 10 ani, perioadă în care a încercat să își facă cât mai bine meseria. Dani Cek trăiește acum poate una dintre cele mai dificile perioade din carieră, când trebuie să se confrunte cu altfel de probleme decât era el obișnuit. Este extrem de expus, însă nu îi  este teamă că se poate infecta, deși șansele sunt mari. Frica lui cea mare este pierderea unei persoane dragi.

Iată ce a postat jandarmul pe pagina de Facebook:

”În curând se împlinesc 10 ani de când fac parte din ministerul ăsta. În tot acest timp am cules doar ce am considerat eu că e bun de la colegii mei și am încercat să-mi fac meseria cât mai bine posibil. (…)Credeam că le știu pe toate. Zilele astea mi-au demonstrat că mă înșel. Am întâlnit oameni iresponsabili si inconștienți.

De când cu ordonanțele astea militare, ba însoțesc coloanele de mașini care intră în țară, ba verific persoanele izolate aflate la domiciliu, ba patrulez pe stradă să-i “alung” pe cei care trebuie să stea numai în casă.

Și facem asta la foc automat, zi de zi. Eu și toți colegii mei polițiști, jandarmi si polițiști de frontieră. Suntem toți pe stradă. Chiar și șefii mei de ar trebui să stea la birouri sunt lângă noi, deși cineva trebuie să facă și hârțogăraia.

Unii comentează aiurea, că nu văd echipajele de poliție patrulând. Păi știți voi ce presupune verificarea la domiciliu a câtorva persoane izolate?! Vreo 130.000 în toată țara, nu mai mulți. Și-i verifici de cel puțin de două ori pe zi. Pe lângă toate astea, te mai oprești din drum si mai mergi si la un scandal, că apelurile 112 curg în continuare.
Ministerul ăsta de Interne nu a fost niciodată condus mai bine. Măsurile care au fost luate sunt la milimetru, nu se putea mai bine. Altu’ de era ministru, dădea bir cu fugiții în secunda doi, de ce să-și asume ce va urma? Fiindcă oricum o dai, oalele i se vor sparge in capul lui, clar.

Nu-i ușor să fii comandant în zilele astea, pe lângă responsabilitatea pe care o ai față de subordonații tăi, cea mai mică greșeală te aruncă în fața oprobriului public.

Atâția suntem și cu ăștia lucrăm. Nu pot spune decât că, sunt mândru de toti colegii mei! Probabil numai noi si familiile noastre înțelegem sacrificiul pe care-l depunem.

Trecem noi si peste asta!

Dacă tot vorbeam mai devreme despre oameni inconștienți și iresponsabili, vă las câteva exemple:
Am muncit săptămâna trecută și prin județul Covasna, fugăream lumea de pe stradă, mai pe înțelesul tuturor.
Zăresc un om de vreo 50 ani pe bicicletă, îi fac semn să oprească și-l întreb:
– Bună ziua! Unde vă grăbiți? Care-i urgența dvs?
Abia stâlcea limba română și-mi spune:
– Mă duc la pân’ la magazin!
Îl întreb despre declarația pe propria răspundere, eram absolut convins că n-o are. Așa a și fost.
– Dar totuși, ce vreți să cumpărați de la magazin?
Se amuză si privindu-mă în ochi, îmi bolborosește:
-Palincă!
N-am putut să nu încep să râd, și eu și colegii mei. Țara arde si baba n-are izmene. Asta era urgența omului de fapt.
– Nu beau să mă îmbăt șefu, doar o gură pe zi, am auzit că e bună pentru virusu’ ăsta!
N-am vrut să-i dau amendă! Știu că merita, asta îmi veți spune acum.
-Stânga-împrejur, nu mai ieșiți din casă!

Mai fac o tură prin sat si dau bot în bot cu o fetiță de 13 ani, pe bicicletă. Pe ghidon ținea o plasă, se întorcea de la cumpărături.
– Ce faci copilă? De unde vii?
Speriată, îmi spune că a trimis-o tac’su la magazinul din sat. Și de data asta, presupunerile mi-au fost confirmate.
– Ce ai cumpărat tu de la magazin? Ia spune!
Imi arată doar o sticlă de suc. Bidonul de bere era lângă, bineînțeles. Nu mai era nevoie să mi-l arate că l-am ginit din prima.
Cât de inconștient să fii să-ți expui așa copilul? Asta era urgența?!
N-am mai putut continua discuția, fierbeam de nervi, am rugat copila să stea numai în casă. Numai la ea m-am gândit atunci..

Într-o seară, printr-un orășel de pe lângă mun. Brașov, opresc doi tineri. Le verific actele, doar unul avea declarația la el. Celălalt, ofuscat că l-am băgat în seamă, imi spune:
-Eu n-am nevoie de declarație, sunt imun!
I-auzi, ăsta se aștepta probabil să-i cer si scuze că l-am oprit din drum.

– Poate că ești imun, da. Dar tu nu ai părinți? Nu ai bunici? Dacă le duci acasă virusul?

– Cum ar fi dacă mama ta e luată cu izoleta din fața ochilor tăi? Cum ar fi dacă aia e ultima dată când o vezi? Te-ai gândit la asta vreodată?!

Și-a cerut scuze, dar a primit amendă! Mult prea mică pentru doza de inconștientă si iresponsabilitate de care a dat dovadă.

Vă pot da multe exemple, dar încerc să nu privesc partea negativă a lucrurilor.

Nu măsurile luate de forțele de ordine nu-s bune, dimpotrivă, natura umană a câtorva oameni.

Ieri am verificat 34 adrese de domiciliu, în total 104 persoane aflate în autoizolare. Pe toți i-am găsit cuminți, acasă. Aia a fost o zi de muncă reușită pentru mine.

Și, că tot vorbeam de ziua de ieri, vă mai spun ceva.

Înainte să ieșim pe stradă , la ora 7.30 dimineața, la secția de Politie, ni se face un instructaj de către șeful de secție. Ni se împart sarcinile si zonele de competență. La acel instructaj a participat si un polițist tânăr, mai slăbuț si foarte respectuos. Înainte să-l trimită în misiune, șeful de secție, un comisar șef, își ridică privirea din hârtii, se uită spre politist și-l întreabă:
-Păi tu n-ai ieșit aseară din serviciu? Nu trebuia să fii liber? Când ți-ai terminat tura, la ce oră?
-La ora 3 dimineața am plecat de la sectie, la 3.30 m-am băgat în pat.

Ăsta e sacrificiul despre care vă vorbeam.

Acel polițist a iesit din serviciu la ora 3 dimineată iar la ora 7 era inapoi, dornic de muncă. Mai mult, dacă nu si-ar fi dat seama șeful de secție, pun pariu că el ar fi intrat în serviciu fară să comenteze. Și nu ar fi făcut asta de teama șefului, ci din responsabilitate!

În final a fost trimis acasă să se odihnească și a fost înlocuit. Așadar, respect comisarului, iar colegului îi voi strânge mâna data viitoare când îl întâlnesc.

Voi aveți #DREPTUL și #OBLIGAȚIA de a sta în casă. De ce nu o faceți?

Noi mergem la muncă zi de zi și ne întoarcem acasă fiindu-ne teamă să ne îmbrățișăm soția si copiii! Nimănui nu-i este ușor, dar unii au de ales.
Îi mulțumesc soției mele că-mi este alături și mă așteaptă zi de zi în fața ușii cu dezinfectantul în mână! Te iubesc!
Nu-mi este teamă că mă pot infecta și eu, sansele sunt mari, mă gândesc doar că pierderea unei persoane dragi m-ar afecta mult mai mult!
Asta mă face zi de zi să lupt și să fiu responsabil.

Tot ce se întâmplă acum este o încercare pentru noi, Dumnezeu ne dă un test, iar cu ajutorul Lui, vom trece peste asta, doar #împreună!

Te rog, #RĂMÂI_ÎN_CASĂ!”

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Mai multe baruri, terase și restaurante din Alba, luate la control de pompieri. Au descoperit multe probleme și au dat amezi

Publicat

incendiu în localitatea vama seacă: anexa unei ferme de animale,

Pompierii din Alba au luat la control mai mulți agenți economici din județ. Alături de polițiști au mers la mai multe restaurante, terase sau baruri și au verficiat dacă respectă prevederile legale. 

În urma acțiunii pompierii au dat mai multe sancțiuni. A fost vorba despre o acțiune în sistem integrat, în data de 7 noiembrie.

Reprezentanții ISU Alba au declarat că pe linia apărării împotriva incendiilor și a prevenirii situațiilor de urgență, au fost constatate 18…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Nuntă pe două roți la Cluj. Doi tineri și-au unit destinele alături de prieteni motocicliști

Publicat

motociclisti.jpg






Mirii Cosmin Condur și Adriana au lansat o invitație publică pentru clujenii care vor să le fie alături în ziua cea mare.

Astăzi, în jurul orei 14, mai mulți motocicliști, dar și trecători, s-au adunat la Monumentul Memorandiștilor din Cluj-Napoca pentru a celebra alături de cuplul proaspăt căsătorit.

 

Cu toate acestea, mirii nu au fost prezenți, iar invitații s-au îndreptat pe motoare…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ambulanță în valoare de 113.000 euro, donată de Star Transmission și Rotary Club pentru orașul Cugir

Publicat

ambulanță în valoare de 113.000 euro, donată de star transmission

Orașul Cugir beneficiază de o nouă ambulanță socială, un proiect realizat prin colaborarea dintre Star Transmission Cugir (STC) și Rotary Club Cugir Anima Mundi, care au oferit sprijin financiar de peste 113.000 de euro. Vehiculul va fi folosit pentru transportul persoanelor vulnerabile și al celor care au nevoie de asistență medicală sau socială.

Direcția de Asistență Socială Cugir a anunțat primirea unei noi ambulanțe sociale, achiziționată prin intermediul Asociației…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Bărbat prins în flagrant cu peste 6 kilograme de mercur, în Cluj. Substanța urma să fie vândută cu 7.000 de euro

Publicat

mercur 3.jpg






Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj, a fost depistat de polițiști în timp ce transporta ilegal o cantitate semnificativă de mercur, cu intenția de a o vinde.

Incidentul a avut loc în 8 noiembrie, în jurul orei 10:00, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe