Connect with us

ACTUALITATE

O zonă din Spania va fi IZOLATĂ, din cauza creşterii numărului de noi cazuri de COVID-19

Publicat

O zonă din nord-vestul Spaniei va fi izolată ca urmare a creşterii cazurilor de infectare cu noul coronavirus, la o zi după intrarea în carantină a întregului oraş Lleida (vestul Cataloniei), transmite dpa.

Districtul A Marina, situat în provincia Lugo din comunitatea autonomă Galicia, urmează să intre în carantină pentru cinci zile, până vineri, pentru a limita răspândirea COVID-19, au anunţat autorităţile galiciene.

De această măsură vor fi vizate puţin peste 70.000 de persoane. Spania este una dintre cele mai afectate ţări europene de pandemia de COVID-19, cu 28.300 de decese şi 250.000 de cazuri confirmate de infectare.

Duminică în districtul A Marina s-au înregistrat 106 de noi cazuri de COVID-19.

Şeful executivului regional Alberto Nunez Feijoo a afirmat că noul focar îşi are originea în ''două sau trei baruri''. Programul de funcţionare al barurilor din zona în carantină va fi scurtat, iar adunările cu număr mare de persoane vor fi interzise până vineri.

În acelaşi timp, aproximativ 200.000 de oameni din regiunea catalană Segria, unde este situat oraşul Lleida, au revenit sâmbătă la măsurile de izolare, localnicii putând trece de punctele de control ale poliţiei numai pentru a merge la serviciu.

Potrivit presei locale, în Segria majoritatea noilor cazuri au provenit din ferme, aziluri şi o zonă rezidenţială.

Măsurile de izolare introduse la nivel naţional în Spania pentru a limita răspândirea COVID-19 au fost ridicate la 21 iunie, permiţând intrarea în ţară a turiştilor străini. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani: Un fost magistrat dă în judecată Universitatea București pentru a obține actele de studii ale președintelui

Publicat

tânăr din municipiul botoșani, arestat la domiciliu pentru încălcarea ordinului

Publicitate

O fostă judecătoare din Botoșani a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui Nicușor Dan.

Lăcrămioara Axinte, aflată acum la pensie, a depus, în această săptămână, la Tribunalul Botoșani, instanță la care a activat, o solicitare de comunicare de informații de interes public în baza Legii 544/2001.

Acțiunea în instanță a fost declanșată după ce fostul judecător a fost nemulțumit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfinții Cuvioși Auxentie, Maron şi Avraam

Publicat

calendar ortodox 2025: sfinții cuvioși auxentie, maron şi avraam

Publicitate

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) trăia în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostăşească, fiind vestit în palatele împărăteşti, cu numele Auxentie, fiul lui Ada persul. Şi era acesta pe cât de înţelept şi viteaz în viaţa cea din afară, pe atât de credincios şi de râvnitor în faptele credinţei, menționează Ziarul LUMINA.

Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

COD GALBEN de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani

Publicat

cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru

Publicitate

Meteorologii au emis o atenționare tip cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani.

 

Avertizarea este valabilă începând de mâine, de la ora 14:00, până pe luni, la ora 08:00.

Temporar va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă în medie de 5…15 cm și vizibilitatea va fi redusă. Vântul va avea viteze la rafală de
50…60 km/h și izolat de 70…80 km/h.

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou COD GALBEN de ceață pentru judeţul Botoșani

Publicat

ceata 1.jpg

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani, valabil până la ora 08:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe